Data publicării:
Părintele Visarion Alexa a fost reținut pentru 24 de ore. Patriarhia Română, în stare de „șoc” - reacție oficială
Cunoscutul părinte Visarion Alexa a fost reținut de poliție.
UPDATE - Avocata părintelui Visarion Alexa a confirmat știrea.
Părintele Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar.
Avocata acestuia spune că e vorba despre o plângere depusă în luna iulie de către o persoană de sex feminin care îl acuză pe cunoscutul părinte de hărțuire sexuală.
Avocata lui Visarion Alexa a precizat că între persoana respectivă și părinte exista o relație de duhovnic care a fost dublată de una de prietenie. Cei doi cumunicau zilnic, iar pe fondul acestei prietenii a avut loc și incidentul reclamat. Incidentul s-ar fi petrecut în aprilie 2022.
Întrebată dacă Visarion Alexa a recunoscut acuzele, avocata sa a precizat: „A existat o discuție, nu neapărat o agresiune”, dar nu a oferit alte detalii.
Știrea inițailă
Cunoscutul părinte a fost acuzat de o femeie că ar fi agresat-o în timp ce se spovedea.
În urmă cu o lună, femeia în vârstă de 37 de ani a mers la Poliţie şi a depus o plângere împotriva părintelui Visarion Alexa, parohul parohul Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" – Militari.
Tânăra le-a povestit poliţiştilor că în timpul unei spovedanii, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual.
Potrivit informațiilor publicate de postul Antena 3, părintele Visarion Alexa ar fi fost reținut și și-ar fi recunoscut fapta. Pe de altă parte postul România TV precizează că părintele nu a recunoscut acuzele.
Precizăm că informația nu e oficială momentan.
Reacția BOR
Potrivit Pro TV, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a oferit o primă reacție la acest caz.
„În legătură cu Știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa din București in urma unor grave acuzații menționate deja in presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă.
Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează.
Vă pot spune doar ca Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc”, a transmis Vasile Bănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News