„Fraților și surorilor, aș dori să vă comunic următoarele informații recente pe care noi toți trebuie să le respectăm în aceste condiții de pandemie:
1. Ca preot, soț și tată vă rog pe toți cei care v-ați intors recent din țările afectate de COVID-19 să anunțați acest lucru instituțiilor abilitate, gandindu-vă și la sănătatea celorlalți.
2. Încercați pe cât posibil sa limitați ieșirile în oraș.
3. Toate slujbele religioase se vor săvârși în pridvorul bisericii - afara, cu obligația de a păstra distanța de minim 1 metru față de celălalt, indiferent de gradul de rudenie, așa cum cer autoritățile.
4. Biserica va fi deschisă pentru închinare, în orarul 8.00 - 16.00 respectând procedurile dezinfectarii pe mâine la intrare cu protocolul de rigoare.
5. Rugăm pe cei în vârstă să se roage în casele lor convinși fiind că și biserica o va face pentru ei.
6. Slujbele se vor oficia ca și până acum
Miercuri - ora 17.00 Liturghia darurilor si Sf. Maslu
Vineri - 8.00 Liturghia darurilor și Sf. Maslu
Sâmbătă - 6.00, 7.00 si 8.00 Pomenirea morților și Sf. Liturghie
Duminică de la orele 09:30 Sf. Liturghie
7. Spovedania se va face la biserică, respectând măsurile amintite sau la domiciliu.
Dacă ați auzit clopotele bisericii bătând, de la ora 12, preț de 5 minute este semn de împreună rugăciune. Plecați genunchii inimilor voastre!
Vă rog să vă anunțați vecinii și cunoscuții despre aceste măsuri de urgență obligatorii, nu facultative.
Vă îmbrățișez pe toți, Dumnezeu să ne ocrotească”, a transmis părintele Jean Ion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă