Parchetul General a trimis plângerea formulată de FACIAS împotriva conducerii ASF, pentru abuz în serviciu și neglijență în serviciu, către DNA
Parchetul General a trimis plângerea formulată de FACIAS împotriva conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru abuz în serviciu și neglijență în serviciu, către Direcția Națională Anticorupție.
FACIAS a depus pe 6 aprilie, anul acesta, la Parchetul General, o plângere penală în care se arată în detaliu cum conducerea ASF, știind dificultățile cu care se confrunta Euroins, a decis să nu acționeze în sensul atribuțiilor sale conform legii de “asigurare a protecţiei asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor”.
Rezultatul pasivității acestei instituții a condus inevitabil la falimentul companiei, având consecințe asupra pieței asigurărilor și a clienților. Concret, FACIAS a semnalat faptul că ASF știa din 2020 că Euroins nu are fondurile necesare acoperirii daunelor, dar s-a rezumat la a aplica niște amenzi fără să acționeze pentru a preveni dezastrul falimentului.
Consecințele acestui mod defectuos de a-și îndeplini atribuțiile au fost deja simțite de români în cazul falimentului companiei City Insurance, în urma căruia prețul asigurărilor s-a triplat pentru a compensa pierderile. Acum, după falimentul Euroins este de așteptat o nouă creștere a prețurilor RCA, ASF având indirect responsabilitatea pentru acest lucru.
Ca urmare a acțiunii FACIAS, Parchetul General a analizat plângerea și a considerat că faptele semnalate sunt de competenta soluționare a DNA.
FACIAS consideră că organele de cercetare penală trebuie să investigheze activitatea ASF corelată cu aceste situații de faliment pentru a se stabili care sunt motivele pentru care această instituție nu a acționat în conformitate cu atribuțiile pe care le are prin lege.
De asemenea, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului va urmări în continuare evoluția acestui caz, ferm convinsă că reacția promptă în astfel de situații va avea ca rezultat o schimbare de atitudine a autorităților și implicit va spori gradul de siguranță pe piața asigurărilor din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News