Data publicării:

Parcarea-OZN din Berceni este gata - Galerie Foto

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primăria va da în folosință noile facilități de pe strada Tulnici din Sectorul 4 la finalul pandemiei de coronavirus. 

Pe o bucată de pământ de nici 3.000 de metri pătrați, Primăria Sectorului 4 a construit o parcare supraetajată. La ultimul nivel are teren de sport, iar în jurul acesteia locuri de relaxare, spații pentru animale și bineînțeles, mai multe spații verzi. Deși lucrarea este gata, inaugurarea acesteia va fi făcută, potrivit unor surse din cadrul primăriei, la finalul pandemiei de coronavirus.

Dacă la finalul anului trecut, Primăria Sectorului 4 inaugura parcarea de tip park&ride de la Piața Sudului, cea mai modernă parcare publică din România, acum poate tăia panglica uneia noi, de 200 de locuri.

Un concept inedit, chiar vizavi de Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", ce are la etaj un teren de sport. Mai mult decât atât, la nici 50 de metri, angajații ADP 4 au amenajat un nou parc, cu aparate moderne și sigure pentru copiii de toate vârstele.

 

Terenuri private, răscumpărate de primărie

 

În acest proiect au fost implicate terenuri private care au fost răscumpărate de primărie și redate oamenilor. Între acestea se regăseau și unele care între timp deveniseră focare de infecții, unele fiind abandonate de proprietar ori folosite de aceștia ca depozit de fel și fel de materiale reciclabile.

Aflată într-una dintre cele mai aglomerate zone din sectorul 4, Triunghiul Berceni, noua parcare ce își așteaptă inaugurarea va deservi atât oamenii care locuiesc în apropiere, pe cei care vin la Piața Berceni, dar și cele trei spitale aflate în imediata apropiere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel