Deputatul PDL Theodor Paleologu întrevede un "scenariu de coșmar" la alegerile prezidențiale din 2014, cu cei doi co-președinți ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, în turul doi al scrutinului pentru Palatul Cotroceni, dar și un rezultat mult mai slab al democrat-liberalilor față de cel obținut la alegerile locale și parlamentare de anul trecut.
"Eu văd ca foarte probabil un scenariu de coşmar în 2014 şi anume Antonescu-Ponta în turul doi şi atunci va trebui să ne gândim care rău ni se pare mai mic. Personal, am ca unic criteriu în materia asta, că nu văd cum să separ între unul şi altul, unicul meu criteriu este atitudinea faţă de Roşia Montană. Dacă Antonescu menţine această linie de opoziţie fermă şi clară faţă de proiectul de la Roşia Montană, atunci cu imense regrete probabil o să-l votez, deşi ştiu că are anumite deficienţe majore pentru a îndeplini această funcţie, am văzut în 2012 că are lacune serioase şi nici nu cred că vrea să şi le corecteze", a declarat, joi, la RFI, Theodor Paleologu.
Nici pentru PDL nu se prefigurează vești bune, în opinia deputatului democrat-liberal: "Eu sunt foarte pesimist, eu cred că vom reuşi un rezultat încă mai slab decât în 2012, pentru că avem acum în plus o diviziune foarte clară pe dreapta. PDL-ul însuşi este divizat, este rupt în două, cel puţin", a mai spus Paleologu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video