Păduchii se poartă, sunt o boală profesională, spune o învățătoare. Cazuri de pediculoză în școlile de fițe - VIDEO
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
paduchi
paduchi

Păduchi la o şcoală din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Vestea vine chiar de la o învăţătoare care, însă, ne linişteşte: "Se poartă! E boală profesională." S-a mai întâmplat acum două săptămâni şi într-o şcoală de fiţe. În ambele cazuri, şefii unităţilor de învăţământ tac mâlc. Inspectoratul Şcolar cere Direcţiei de Sănătate Publică să controleze toate şcolile din Capitală.

Învăţătoarei de la o şcoală din Drumul Taberei nu i se pare că prezenţa păduchilor este un lucru inedit, informează realitatea.net. "Epidemia de păduchi este firească. Este boală profesională. Copilul meu a avut de două ori de la grădiniţă. Să nu credeţi că e numai la noi. Nu. Noi n-avem ţigani. Dar asta se ia din mijloacele de transport. Le luăm de peste tot. Au fost nişte situaţii la nişte clase. Se poartă. Nu e un capăt de ţară", a spus învăţătoarea.

Un tătic a confirmat povestea. "Am aflat că există păduchi în şcoală, chiar de la doamna asistentă", a spus acesta. "Este o situaţie care se întâlneşte după întoarcerea copiilor din vacanţă. Vom lua imediat legătura cu autoritatea de sănătate publică şi Direcţia Spitalelor pentru a realiza punctual verificarea stării de sănătate în toate unităţile de învăţământ preuniveritar din municipiul Bucureşti", a declarat inspectorul şcolar, Marian Banu. Un alt control a fost dispus de directoarea unităţii de învăţământ, care a evitat, totuşi, să confirme prezenţa păduchilor în şcoala pe care o conduce.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel