Atenționare pentru șoferii români: Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj în Ungaria
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că, miercuri, va fi impusă o restricție temporară de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone).
Conform deciziei Ministerului ungar al Construcțiilor și Transportului (MCT), aceste restricții vor fi valabile în intervalul orar 6:00 - 22:00.
Măsura vine în contextul reglementărilor de trafic aplicate de autoritățile ungare, iar șoferii de camioane sunt sfătuiți să consulte informațiile oficiale cu privire la aceste restricții pe site-ul autorităților ungare, la adresa: https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop?d=0.
MAE reamintește că cetățenii români care se confruntă cu dificultăți pe teritoriul Ungariei pot solicita asistență consulară apelând numerele de telefon ale misiunii diplomatice și consulatelor României. Apelurile vor fi direcționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), unde operatorii vor oferi suport în regim de permanență.
Pentru asistență consulară, cetățenii români pot contacta:
- Ambasada României la Budapesta: +3613847689
- Consulatul General al României la Szeged: +3662424431
- Consulatul General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147
Pentru situații de urgență:
- Ambasada României la Budapesta: +36305356912
- Consulatul General al României la Szeged: +36306777980
- Consulatul General al României la Gyula: +36306357181
MAE recomandă cetățenilor să consulte paginile oficiale de internet ale misiunilor diplomatice pentru informații actualizate:
- Ambasada României la Budapesta
- Consulatul General al României la Szeged
- Consulatul General al României la Gyula
- Ministerul Afacerilor Externe
Cetățenii români care intenționează să tranziteze granița româno-ungară sunt sfătuiți să verifice timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei pe platforma online a Poliției de Frontieră Române, accesibilă la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News