"Serviciile de transport școlar sunt, în general, insuficiente și inadecvate, iar accesibilitatea se înrăutățește pe măsură ce elevii avansează în cadrul sistemului școlar. Mai mult chiar, obligativitatea asigurării rutelor județene de transport, prin care erau până acum legate toate localitățile din județe, este în acest moment anulată prin OUG 51/2019, decizie a Guvernului prin care transportul județean a fost eliminat din sfera serviciilor publice, sub motivația că bugetul județean nu permite susținerea serviciului de transport. Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie. Să nu uităm să o astfel de situație a determinat și contextul defavorabil în care s-a produs și tragedia de la Caracal", remarcă deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.
„Așteptăm acum o reacție a Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cele două ministere de linie fiind responsabilii guvernamentali pentru situația transportului școlar", a declarat, în continuare, deputatul liberal.
„Cred că tragedia de la Caracal a arătat cu deplină claritate faptul că un standard al serviciilor publice poate fi considerat și element de securitate în mediului public, absența acestei plase de siguranță, aici fiind vorba despre transportul public de persoane județean, generând condiții favorizante pentru situații cu totul nedorite. Parlamentul este chemat să respingă OUG nr. 51/2019, prin care transportul județean a fost eliminat din sfera serviciilor publice, iar această reacție este singura posibilă acum, fără să mai fie vorba de poziții politice, ori de diferențe de viziune între putere și opoziție. Respingerea OUG nr. 51/2019, cerută și de Federația Elevilor din România, este o necesară asumare a responsabilității pentru menținerea unui serviciu public atât de important, la nivelul oricărui județ al țării", conchide vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva