Data publicării:

Organizaţiile de pensionari: Funcţionarea Pilonului II e cel puţin bizară

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Organizaţiile de pensionari au transmis că funcţionarea Pilonului II este cel puţin bizară.

Alegeri prezidentiale 2024

Funcţionarea Pilonului II este cel puţin bizară, iar statul colectează bani de la salariaţi, din care o cotă parte o oferă "pe tavă" fondurilor private de pensii, sunt de părere Federaţiile Naţionale ale organizaţiilor de pensionari, din care fac parte Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională "Unirea" a Pensionarilor din România.

Principii printre care cel al "unicităţii"

În viziunea acestora, potrivit dispoziţiilor Legii nr.263/2010, sistemul public de pensii este organizat şi funcţionează în baza unor importante principii printre care cel al "unicităţii", potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept pentru toţi participanţii la sistem, şi al "solidarităţii sociale", conform căruia participanţii la sistemul public de pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi egale.

"(...) aceste principii nu permit fragmentarea cotelor de participare la constituirea fondului naţional de pensii, iar obligativitatea participării la Pilonul II, în funcţie de vârstă, introduce norme de drept diferite între participanţi. La punerea în aplicare a Legii nr.411/2008, federaţiile naţionale reprezentative ale organizaţiilor de pensionari au cerut Ministerului Muncii să aibă în vedere faptul că fragmentarea contribuţiei de asigurări sociale plătită de salariaţi dezechilibrează bugetul de asigurări sociale, îl diminuează şi creează discriminări între salariaţi; din fondul naţional de pensii, constituit din contribuţiile tuturor salariaţiilor, o parte este folosită pentru a oferi doar unei părţi dintre salariaţi, o a doua pensie. Funcţionarea Pilonului II este cel puţin bizară: statul colectează bani de la salariaţi, din care o cotă parte o oferă 'pe tavă" fondurilor private de pensii", se arată într-un comunicat de presă al principalelor organizaţii de pensionari.

O altă problemă majoră a acestui pilon

Conform sursei citate, fondurile private de pensii "în loc să caute un mod eficient de investire, din aproape toate fondurile care li se oferă cumpără titluri de stat, cu o dobândă relativ modestă". "Cu alte cuvinte statul dă necondiţionat bani, pe care pe urmă îi împrumută pe bază de dobândă. Este normal? În acelaşi timp, deoarece Fondul Naţional de Pensii Publice a devenit deficitar, tot statul îl subvenţionează. O altă problemă majoră a acestui pilon este că niciuna dintre ţările de provenienţă a celor mai mari operatori ai acestor fonduri nu garantează pentru ele. Dacă, atunci când vor trebui să înceapă plăţile, peste 20 de ani, se vor declara în insolvenţă, fondul de garantare al acestui pilon, pe care sunt obligaţi să-l constituie aceeaşi operatori, va fi, de asemenea, în insolvenţă, deci nimeni nu va mai vedea nici un bani", atenţionează reprezentanţii pensionarilor.

Variantă propusă

Aceştia consideră că o variantă ar fi ca virarea contribuţiei către Pilonul II să fie facultativă, "în condiţiile în care pensia aferentă Pilonului I să fie calculată proporţional cu contribuţia la acest pilon".

De asemenea, organizaţiile reprezentative ale pensionarilor notează că ar fi necesară verificarea motivelor pentru care Ungaria şi Polonia (care au introdus acest model de pilon din anul 1999, respectiv din 2000) au renunţat la pensiile private obligatorii şi să se procedeze în consecinţă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel