Data publicării:
• Ordonanța militară 3 - iubitori de animale. Marinescu: Am primit sute de telefoane. Facem un apel
Senatorul Marius Marinescu, președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM), atrage atenția asupra prevederilor Ordonanței Militare cu nr. 3 cu privire la vârstnicii care au peste 65 de ani și au animale de companie.
'În legătura cu prevederea din Ordonanța Militară cu numărul 3, cu privire la vârstnicii de peste 65 de ani, care au voie să iasă din casă doar între intervalul orar 11-13, foarte multe persoane din categoria amintită sunt iubitori de animale și au câini. Cei care stau la bloc, în mod normal, sunt obligați să iasă cu câinii pentru necestitățile fiziologice, de 3 ori pe zi, respectiv dimineața, la prânz și seara.' a precizat Marinescu.
'Dacă animalul are și un tratament și trebuie dus la cabinetul veterinar, mai iese de două ori pe zi. Mai mult, dacă persoana respectivă are și un adăpost va trebui să alerge înebunit după mâncare, să se ducă la hypermarketuri etc. Câinii au o nevoie să iasă de mai multe ori din casă, iar dacă vor ieși împreună cu stăpânii lor, aceștia din urmă riscă amenzi și dosare penale.' a declarat Marinescu.
'Am primit sute de telefoane de la iubitorii de animale din toată țara. Facem un APEL!'
'Am primit sute de telefoane de la iubitorii de animale din toată țara. Facem un apel către premierul României, Ludovic Orban, ca sa extindă aceste drepturi ale iubitorilor de animale de peste 65 de ani ca să poate ieși de cel puțin 3 ori pe zi din bloc sau ori de câte ori au nevoie ca poată să facă aprovizionare sau să meargă la cabinetul veterinar. Nu înțeleg de ce nu a ținut cont de acest lucru premierul pentru că l-am văzut anul trecut în campanie, într-un parc, cu un câine.'
'Ideea este că oamenii în vârstă de peste 65 de ani, așa cum este redactată acum Ordonanța, riscă amenzi și chiar dosare penale pentru că își scot animalele de companie din casă. Mă refer la cei care stau la bloc. Solicităm să completeze Ordonanța cu încă un articol la cele amintite mai sus. Cu aceste restricții de acum, din disperare pentru a nu fi amendați și a nu avea posibile dosare penale, mulți oameni își vor abandona animalele de companie. Asta se va întâmpla.' a concluzionat, pentru DC News, senatorul Marius Marinescu.
VEZI ȘI CARANTINĂ COVID 19. În ce interval orar pot ieși vârstnicii din case
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News