Data publicării:
Orban, SIDERAT că acum se cer AMENZI: Adică ai bască, nu ai bască!
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că a rămas ''siderat'' când a văzut că aceleaşi persoane, care acuzau autorităţile că au dat amenzi în timpul stării de urgenţă, au reproşat faptul că nu s-au aplicat sancţiuni după începerea stării de alertă.
'Odată cu adoptarea acestei hotărâri de Guvern, în baza legii, avem la dispoziţie toate instrumentele legale necesare, inclusiv amenzile. Nu pot să nu fac o paranteză şi să nu vă spun că am rămas siderat când am văzut oameni care ne acuzau că de ce am dat amenzi cum acum ne acuzau că de ce nu am dat amenzi. Adică, ai bască, n-ai bască... Amenzile sunt instrument prin care cei care nu respectă legea pot fi determinaţi la o conduită corectă.' a menționat Orban.
'O conduită corectă din partea fiecărui cetăţean contribuie la sănătatea publică'
'Pentru că o conduită corectă din partea fiecărui cetăţean contribuie la sănătatea publică şi îi fereşte pe oamenii care sunt corecţi, care respectă legea şi regulile, să fie supuşi riscului de infectare. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât este evident că acest virus generează, mai ales pentru persoanele care au vulnerabilităţi sau alte boli, riscuri majore, inclusiv pentru viaţa oamenilor, orice comportament care nu e corect şi care poate duce la infectarea concetăţenilor noştri este un comportament care trebuie sancţionat', a spus Orban, în debutul şedinţei Executivului.
Sancţionarea comportamentelor incorecte reprezintă un lucru 'normal' şi 'firesc', în viziunea premierului
El a subliniat că o sancţionare a comportamentelor incorecte reprezintă un lucru 'normal' şi 'firesc', deoarece România este 'democraţie, nu anarhie', iar democraţia funcţionează în beneficiul celor care respectă legea şi regulile. Orban a subliniat că 98% dintre români au respectat legea şi regulile, contribuind la ţinerea sub control a epidemiei.
'În următoarea perioadă, toate ministerele, toate autorităţile care se află în subordinea sau coordonarea ministerelor trebuie să fie mobilizate la maximum: Ministerul de Interne - prin Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră şi prin toate structurile, inclusiv prin Poliţia locală, care este subordonată operaţional Poliţiei naţionale - va trebui să se implice cu toate forţele pentru a asigura respectarea regulilor.' a spus Orban.
'98% dintre cetăţenii români, sunt oameni cu respect faţă de lege'
'Majoritatea zdrobitoare a cetăţenilor, 98% dintre cetăţenii români, sunt oameni cu respect faţă de lege, oameni care respectă regulile, care au fost alături de noi şi a căror responsabilitate a contribuit la ţinerea sub control a epidemiei şi la diminuarea efectelor negative pentru sănătatea şi viaţa oamenilor. Trebuie să fim în continuare alături de ei şi să îi ferim de unii care se pare că nu înţeleg, o minoritate care, din păcate, se manifestă de multe ori agresiv şi în sfidarea regulilor. Noi trebuie să fim de partea oamenilor corecţi, care respectă legea, a oamenilor responsabili, care contribuie la o conduită normală şi firească', a precizat premierul.
El a menţionat că şansa 'de a reveni la normalitate' este cu atât mai mare cu cât este controlată mai bine răspândirea virusului. 'Pentru ca să putem adopta noi măsuri de relaxare începând cu data de 1 iunie va trebui ca în perioada aceasta, până în data de 1 iunie, măsurile de relaxare pe care le-am adoptat să nu genereze o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate. Pentru că altfel, nu numai că nu putem să luăm alte măsuri de relaxare în continuare, ci există riscul să revenim asupra unor măsuri de relaxare', a declarat Orban, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News