Data actualizării:
Data publicării:

Orban, despre testarea celor 10.000 de oameni: Sunt povești

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Laborator analize
Laborator analize

Ludovic Orban a vorbit despre capacitatea de testare Covid-19 pe care o are România la ora actuală. 

"Capacitatea de diagnosticare a fost limitată. România nu a fost pregătită. Noi am pornit de la un real time PCR. Am extins, încetul cu încetul... La ora actuală, cred că la începutul săptămânii viitoare vom avea capacitatea să creştem numărul de teste la peste 2.000. Din fericire, prin UNIFARM - şi i-am solicitat ministrului Sănătăţii să distribuie de urgenţă cantităţile de kituri de testare care au fost achiziţionate din Coreea de Sud, pentru a creşte capacitatea de testare.

Am introdus în dispozitivul de testare gradual aparate de tipul real time PCR din toate entităţile nemedicale: de la universităţi, de la laboratoare de cercetare, din reţeaua ANSVSA. De asemenea sunt achiziţionate 20 de noi PCR-uri numai la nivel naţional. Au mai fost achiziţionate astfel de aparate şi de spitale sau de unele unităţi locale. Capacitatea noastră de diagnosticare va creşte constant astfel încâ să putem să punem diagnosticele în timp util.

Pe de altă parte, repet cu fiecare ocazie, că nu putem stabili persoanele care sunt diagnosticate în mod aleator. Poveştile care circulă că ne apucăm noi să selectăm 10.000 de oameni sunt poveşti. Există o procedură, există criterii de prioritiziare, o ordine a priorităţilor în ceea ce priveşte testarea", a declarat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel