Data actualizării:
Data publicării:

Orban, anunțul așteptat de români: Vom crește pensiile!

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Ludovic Orban a anunțat că pensiile vor crește. Premierul a ținut să facă și câteva precizări pe această temă.

"Trebuie realizată o prognoză pe termen mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti, care să fie corelată cu perspectivele de evoluţie ale economiei europene în ansamblul său pentru că România este indisolubil legată de economia Europei - avem  80% din volumul schimburilor comerciale cu state din UE. În funcţie de aceste date, vom ştii clar care va fi decizia. Vom creşte pensiile, dar vom creşte pensiile cu cât este posibil din punct de vedere al realităţii economice.

Vom creşte pensiile astfel încât să avem garanţia că pot fi plătite şi nu doar până la alegeri, aşa cum vrea PSD, şi că pot fi plătite pensiile crescute şi în 2021, şi în 2022, şi în 2023, şi în 2024, fără să afectăm bugetele necesare pentru proiectele de investiţii, fără să afectăm resursele financiare necesare pentru dezvoltarea economică, dezvoltarea infrastructurii de transport, de energie, de sănătate, de educaţie. România are nevoie ca de aer de investiţii majore în aceste domenii de activitate. Ca atare, vom creşte pensiile. Cu cât le vom creşte vom anunţa", a spus Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel