Un metru pătrat de locuinţă vândută în martie 2023 la Iaşi a fost cu 126 de euro mai scump decât în 2022. Iaşiul a înregistrat, în medie, cea mai mare creştere de preţ la apartamente în decurs de un an, potrivit datelor furnizate de o platformă de imobiliare, scrie Ziarul de Iași. Cu toate acestea, luna martie a adus şi scăderi de preţ la unele locuinţe.
În comparaţia făcută pe baza datelor puse la dispoziţie de platforma Imobiliare.ro au fost luate în calcul preţurile din zece mari oraşe ale României. Dintre acestea, Iaşiul a înregistrat totuşi unul dintre cele mai mici preţuri medii pe mp la apartamentele vândute în luna martie, de 1369 euro/mp, situându-se pe locul 8 din 10. Cluj are, de departe, cel mai mare preţ pe mp (2396 euro), urmat de Braşov (1596 euro) şi Bucureşti (1507).
Orașele în care a fost înregistrată cea mai mare creştere a preţurilor apartamentelor în martie 2023
Procentual, cea mai mare creştere a preţului apartamentelor în martie 2023 faţă de luna precedentă s-a înregistrat la Braşov (^1,5%), precum şi în Craiova şi Oradea (fiecare cu o creştere de 1,4%). Nominal, asta înseamnă că braşovenii au plătit, în medie, cu 24 de euro mai mult pe metru pătrat la achiziţionarea unui apartament în martie faţă de februarie 2023. La Craiova preţul a crescut cu 21 de euro pe mp, iar la Oradea cu 19 euro pe mp.
La Iaşi, creşterea medie a preţului apartamentelor a fost de 0,2% (^3 euro/mp faţă de luna precedentă), în timp ce în Sibiu şi Ploieşti preţurile au dat înapoi, scăderea fiind de 5, respectiv 14 euro pe metru pătrat în interval de o lună.
Însă, în decurs de un an, cea mai mare creştere de preţ la apartamente s-a înregistrat la Iaşi (^10,1% în martie 2023, faţă de martie 2022), adică un metru pătrat cumpărat în acest an a fost, în medie, cu 126 de euro mai scump decât în martie anul trecut.
Pe locul al doilea în topul scumpirilor apartamentelor din ultimul an s-a situat Braşovul (^96 de euro/mp), în timp ce la Bucureşti şi la Constanţa preţurile apartamentelor au crescut cel mai puţin.
Preţurile la apartamentele vechi
În ce priveşte preţurile la apartamentele vechi, platforma de imobiliare a calculat doar tarifele în euro pe mp solicitate în şase oraşe din România (Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Timişoara). Dintre acestea, Iaşiul a avut în martie 2023 cele mai mici preţuri, indiferent că vorbim de apartamente cu o cameră, unde în medie s-a plătit o sumă de 1436 euro/mp, cu două camere (1388 euro/mp) sau cu trei camere (1315 euro/mp).
În general, în marile oraşe ale României, preţurile solicitate la apartamentele cu o cameră au fost mai mari (pe mp) decât la cele cu două sau trei camere. Excepţie face Clujul, unde apartamentele cu două camere au fost mai scumpe decât cele cu una sau cu trei camere.
Faţă de februarie 2023, preţul apartamentelor vechi cu o cameră din Iaşi a scăzut cu 12 euro pe mp, cel al apartamentelor vechi cu două camere s-a redus cu 10 euro pe mp, iar cel al apartamentelor vechi cu trei camere a crescut cu 6 euro pe mp. Dar dacă la primele tipuri de apartamente vechi (cu una, respectiv două camere), Iaşiul a avut cele mai mari scăderi de preţ, la locuinţele cu trei camere din blocurile vechi, oraşul Iaşi a fost al treilea în topul scumpirilor, după Cluj (^18 euro/mp) şi Constanţa (^14 euro/mp).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”