Numărul persoanelor aflate în carantină, dar şi al celor în izolare la domiciliu a crescut semnificativ în ultimele 24 de ore în judeţul Botoşani, potrivit unei informări transmise, duminică, de Instituţia Prefectului, scrie Agerpres.
Aproape 100 de persoane în centrele de carantină
În centrele de carantină din judeţul Botoşani se aflau 97 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19, cu 29 mai multe decât în ziua precedentă.
De asemenea, numărul persoanelor izolate la domiciliu şi aflate sub monitorizare medicală a depăşit, pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de coronavirus, cifra de 1.000, ajungând duminică la 1.091, în condiţiile în care sâmbătă erau 807.
Forțele de ordine verifică persoanele aflate în izolare
În acelaşi timp, autorităţile din Botoşani informează că, în ultimele 24 de ore, forţele de ordine au verificat 994 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 lei.
"Totodată, se efectuează zilnic misiuni, în funcţie de necesităţi: paza centrelor de carantină este permanentă, verificarea la domiciliu, în echipe mixte, a persoanelor aflate în izolare, verificarea respectării măsurii de închidere a restaurantelor, barurilor etc, misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, de pază şi de protecţie instituţională", se mai arată în informare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva