Oprescu pleacă la Beijing să facă rost de bani pentru autostradă şi stadionul Lia Manoliu
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, face o vizită oficială la Beijing, unde se va întâlni cu investitori chinezi pentru obţinerea de bani pentru proiectele municipalităţii. Edilul a declarat că încearcă încheierea unui parteneriat public-privat pentru finalizarea unor proiecte.
"De mâine (miercuri - n.r.) încep întâlnirile cu investitorii chinezi pentru că încerc să aduc în Bucureşti cât mai mulţi bani pentru proiectele municipalităţii. Mă voi întâlni cu reprezentanţii Beijing Construction Engineering Group cu care încerc să închei un parteneriat public - privat atât pentru autostradă, cât şi pentru alte proiecte de infrastructură", a declarat Sorin Oprescu pentru Mediafax.
Primarul Capitalei a precizat că, având în vedere şedinţa de luni a CGMB prin care proiectului de buget i-au fost aduse 50 de amendamente de către consilierii PDL, fiind oprită astfel continuarea mai multor proiecte, va încerca să aducă "şi mai mulţi bani", astfel încât toate proiectele să poată fi finalizate. "Evident că având în vedere ce s-a întâmplat ieri (luni - n.r.) la Consiliul General voi încerca să aduc şi mai mulţi bani pentru finalizarea proiectelor deja începute de municipalitate şi aici mă refer la Stadionul Naţional, Centrul Istoric sau străpungerile mai multor bulevarde care trebuie continuate sau finalizate", a precizat Sorin Oprescu.
Primarul general al Capitalei face o vizită oficială în capitala Chinei, Beijing, la invitaţia omologului său, Guo Jinlong, pentru a găsi soluţii de colaborare concrete privind unele proiecte de infrastructură în Bucureşti. Sorin Oprescu se va afla în vizită în Beijing de miercuri până vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News