Data publicării:

Oprescu îl acuză pe prefectul Capitalei de "confuzii birocratice şi tulburări de minţi" și anunță că pasajul de la Mihai Bravu va fi gata într-un an

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
pasaj mihai bravu
pasaj mihai bravu

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprscu, a susţinut, sâmbătă, că lucrările de construire a pasajului suprateran de la Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor îndeplinesc condiţiile legale, iar opoziţia prefectului Mihai Atănăsoaie faţă de proiect ar reprezenta "confuzii birocratice şi tulburări de minţi".

Oprescu a inspectat lucrările la pasajul de la Calea Văcăreşti, demarate recent, prilej cu care a fost întrebat în legătură cu faptul că prefectul Capitalei a cerut în instanţă sistarea lucrărilor, pe motiv că nu ar beneficia de aprobare prin planul urbanistic zonal şi nici autorizaţii de mediu, informează Mediafax. "Astea sunt confuzii birocratice şi tulburări de minţi. Sunt unii care probabil că îi toarnă în ureche, în special ăia de la controlul în construcţii. Ăştia toată viaţa lor au fost cu pixul şi au răspuns la buton. Aşa că, puţin mă interesează. În momentul de faţă, lucrările continuă, au autorizaţii separate, legate de realocări, iar aici în şantier sunt 300 de oameni, în momentul ăsta, care lucrează. Ce să aştepte bucureşteanul, încă trei ani de zile să-l zăpăcească în intersecţiile astea?!", a răspuns edilul-şef. El a subliniat că proiectul are rolul de a spori siguranţa şi i-a ironizat pe cei care se opun proiectului. "Eu nu expun bucureştenii la pericole, domnule. Dacă vor s-o facă alţii, să-şi pună o pancartă în faţă şi să spună: 'Eu sunt frânarul!'", a spus Sorin Oprescu. Primarul a estimat că, la finalul acestui an, pasajul va fi finalizat, proiectul urmând astfel să închidă inelul principal de circulaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel