Data actualizării:
Data publicării:

Olimpiada Națională de Matematică (ONM): Elevii din Olt vizează lotul național

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Emoții mari, astăzi, pentru peste 600 de elevi din clasele V – XII din întreaga ţara, fiecare dintre ei dorind să facă parte din loturile naționale care vor reprezenta România la cele mai prestigioase competiții de matematică internaționale.  

Timp de cinci zile, în perioada 6 – 10 aprilie, Capitala găzduiește etapa finală a celei de a 66 - a Olimpiadă Națională de Matematică (ONM).

Între cei peste 600 de elevi din clasele V – XII din toată ţara, calificaţi în urma fazelor preliminarii, se numără și 15 elevi din județul Olt, delegația fiind condusă de profesorii de matematică Năsui Mariana, de la Școala Gimnazială Eugen Ionescu, din Slatina, și Corina Mîinescu, Școala Gimnazială Mihail Drumeș - Balș.

Pentru acești copii, matematica nu este doar o altă materie din programa școlară, este deja o pasiune. Cifrele, axiomele, ecuațiile, integralele sau monoamele, dar și elementele de trigonometrie, precum sinus, cosinus, tangenta sau contangentă, dificile pentru mulți dintre elevi, pentru acești 15 copii, ca și pentru ceilalți competitori prezenți la ONM 2015 reprezintă doar o mână de ajutor întinsă de știință în înțelegerea mersului vieții.

"Avem 15 copii cu noi foarte cuminți, cu experiență mare în concursurile de matematică, ambițioși. Sperăm să aibă rezultate bune pentru ca în anul școlar următor să avem mai multe locuri alocate județului", a declarat pentru DC News profesoara de matematică Năsui Mariana.

De asemenea, dascălul din Slatina ne-a mărturisit că atât cadrele didactice, cât și elevii sunt impresionați de eforturile organizatorilor de a planifica până la cele mai mici detalii programul pe întreaga perioadă de desfășurare a competiției.

Festivitatea de deschidere a avut loc, luni, la Rin Grand Hotel. Probele de concurs se desfășoară astăzi, pentru clasele V-XII la Liceul Tehnologic de Metrologie "Traian Vuia". Elevii clasaţi pe primele locuri vor susţine joi, 10 aprilie, o probă de selecţie (baraj) pentru alcătuirea loturilor naţionale participante la olimpiadele internaţionale. Pe lângă probele de concurs, elevii sunt invitaţi să viziteze Facultăţile din cadrul Universităţii de Politehnică din Bucureşti, la ZIUA PORŢILOR DESCHISE, PoliFEST 2015. De asemenea, elevii vor vizita Palatul Parlamentului. Festivitatea de premiere va avea loc la Universitatea Politehnică din Bucureşti joi, 9 aprilie, pentru clasele V-VI şi vineri, 10 aprilie, pentru clasele VII-XII.

Vezi AICI lista tuturor participantilor la Olimpiada Nationala de Matematica 2015

"Este minunat ce fac oamenii aceștia, organizatorii, cum se zbat să aducă sponsori. Acum stăm la Rin Grand Hotel și este minunat. Și copiii sunt foarte plăcut impresionați. Eu le-am zis că e după meritele lor! Dar, să recunoaștem, meritul este al organizatorilor", a mai spus profesoara de matematică Năsui. 

Cine sunt cei 15 elevi din Olt care vor să reprezinte România la concursurile internaționale de matematică

Cei mai buni elevi la matematică din județul Olt sunt:

- la clasa a V-a s-au calificat la Olimpiada de matematică, etapa județeană cu punctaj maxim Coneschi Vlad (profesor Popa Grațiela) și Țolu Diana (profesor Năsui Mariana). Pentru Vlad nu este o premieră prezența la ONM, întrucât, atunci când era elev în clasa a IV-a, a participat la concursul pentru clasa a V-a și a luat medalie de bronz.

- la clasa a VI-a: Mitrache Ionuț (profesori Tolu Eugenia și Nicolaita Florin), Șc. Nicolae Titulescu Caracal, premiat anul trecut cu medalie de argint; Vadastreanu Robert (profesor Popa Grațiela) Șc. Eugen Ionescu, la a doua participare; Andronescu Catrinel (profesor Oancea Cătălina), Șc. Gimn. Vlaicu Voda.

- la clasa a VII-a: Dugaesescu Filip (profesor Mîinescu Corina), Sc. Gimn. Mihail Drumes Bals, la a treia participare, medaliat cu argint în cls. a V-a, și cu bronz în a clasa a VI-a.

- la clasa a VIII-a. Draghia Denisa (profesor Firicescu Carmen), Sc. Gimn. Dumitru Buzdun. Corabia, la a doua participare; Ignat Horia (profesor Năsui Mariana) Sc. Gimn. Eugen Ionescu, la a patra participare, bronz în a clasa a V-a și argint în clasa a VII-a; Ciorceanu Andrei(profesor Năsui Mariana) Sc. Eugen Ionescu, la a doua participare, medaliat cu argint în clasa a VI-a; Dobrita Madalin (profesor Popa Grațiela), Sc. Eugen Ionescu. la a doua participare, medaliat cu bronz în clasa a VI-a.

- la clasa a IX-a: Dinu Amalia (Prof. Perianu Marius), C. N. Ion Minulescu, la a doua participare, medaliată cu bronz în clasa a VIII-a; Gheorghe Cristina (Prof. Perianu Marius), C. N. Ion Minulescu

- la clasa a X-a: Deaconu Ramona (Prof. Perianu Marius) C. N. Ion Minulescu, la a șasea participare. A V-a, aur și premiul III. A VI-a, aur și premiul I, a VII-a, argint și mențiune, a VIII-a, argint, a IX-a, argint cu mențiune; Chirimbu Liviu (Prof. Perianu Marius) C. N. Ion Minulescu, aflat la a patra participare, clasa a VII-a, bronz, clasa a IX-a, bronz.

- la clasa a XI-a: Radulescu Dan (Prof. Gusatu Ion) C. N. Radu Greceanu, la a cincea participare, clasa a VII-a, argint, clasa a IX-a, bronz, clasa a X-a, bronz.

"La clasa a XII-a, din păcate, am pierdut locul, întrucât la județeană nu s-a atins pragul de calificare. Aici am un mare of privind regulamentul. În loc să se reporteze locul la următorul din județ cu punctaj mare, s-a pierdut pur și simplu. Aveam al doilea la județeana la a VII-a un copil foarte valoros (o elevă de-a mea) care nu a mers chiar dacă județul avea inițial 11 locuri la VII-XII. Am pierdut un loc din cauza regulamentului absurd. Supărarea este mare și pentru că noi, profesorii de matematică, simțim că pierdem copii. Este o olimpiadă foarte grea și în loc să ținem de copiii din ce în ce mai puțini care doresc să meargă pe această cale dificilă, îi pierdem din cauza rigidității unor regulamente. Și culmea este că sunt aici, calificați la a VII-a, unde doream să se reporteze locul nostru, elevi din alte județe cu punctaje de calificare mai mici decât al elevei care la noi a fost pe locul 2 și care a rămas acasă. Asta e! Și asta în condițiile în care județeana este aceeași pentru toți. Cu aceleași subiecte, bareme, etc", a relatat profesoara Năsui.

Vezi AICI subiectele și soluțiile

Olimpiada Naţională de Matematică 2015 este organizată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Universitatea Politehnică din Bucureşti. Competiţia este sprijinită de numeroşi sponsori, dintre care Fundatia eMAG, Banca Comercială Română, Tuca Zbarcea & Asociatii și Rin Grand Hotel sunt sponsori principali. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel