Olimpia Braşov, victorie categorică în Liga Naţională
CSTBv Olimpia CSU Braşov a învins-o pe CS Municipal Alexandria cu scorul de 86-55 (15-17, 17-14, 27-14, 27-10), joi, pe teren propriu, într-un meci din Liga Naţională de baschet feminin.
Olimpia s-a impus fără probleme după un început mai ezitant şi a obţinut a doua sa victorie din acest campionat.
Cele mai bune jucătoare ale echipei de sub Tâmpa au fost Biljana Pesovic, 19 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, Dragana Zubac, 18 p, şi Cristalah Daniel Germana Lyons, 15 p, 3 pd.
Mihaela Elena Mihai s-a evidenţiat de la oaspete, cu 20 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive.
În Grupa de Est, pe primul loc se află ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, cu 8 puncte (4 jocuri), urmată de CSTBv Olimpia CSU Braşov, 5 p (3 j), CS Agronomia Bucureşti, 5 p (3 j), etc.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News