Data publicării:

Olguța Vasilescu, renunțare. Tăriceanu, întrebare pentru Iohannis

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Olguța Vasilescu, renunțare. Tăriceanu: ”Președintele nu se gândește?”
Olguța Vasilescu, renunțare. Tăriceanu: ”Președintele nu se gândește?”

”Salut curajul Olguței” a spus Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea ”România 9” de la TVR 1, marți seara.

Lia Olguța Vasilescu a transmis marți un mesaj în care anunță că a renunțat să mai candideze la vreun post de ministru, gândindu-se la toată lupta politică sterilă de ar fi urmat, mai ales în anul în care România deține președinția UE. Călin Popescu Tăriceanu a reacționat la acest anunț în emisiunea lui Ionuț Cristache:

Culmea e că se gândește Olguța Vasilescu, dar președintele nu se gândește??” a întrebat fostul premier. ”Eu cred că se vede clar, în ultima vreme, că președintele se depărtează de la rolul lui constituțional. Rolul constituțional al președintelui este să fie un liant în societate, nu să agreveze conflictele, ci din contră să le atenueze, să le stingă. Aveți impresiacă am avut un astfel de președinte?” a spus Tăriceanu.

”Am crezut, la începutul mandatului, că va fi opusul lui Băsescu. Dar să știți că Băsescu, oricât era de smintit, în situații de astea limită nu stătea să pună frâne, nu stătea să vâre bățul prin gard Guvernului să țină Guvernul fără un ministru. (...) Salut curajul Olguței, care arată că este o femeie cu multă determinare în ea”, a mai precizat liderul ALDE.

Citește și: Andronescu, enervată de Dancă: Măsurați-vă cuvintele!

Olguța, renunțare

 

”Astăzi, in urma unei discuții cu liderul PSD Liviu Dragnea, am luat hotărârea sa îmi retrag candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării. Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puțin o lună și jumătate de așteptare, perioadă in care activitatea guvernamentală ar avea in continuare de suferit prin absenta din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact in perioada in care România deține președinția UE. Nu am făcut o miză personală din accederea intr-o funcție guvernamentală, dar sunt convinsă că, așa cum am reușit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală in mandatul de primar sau să pun in aplicare aproape tot programul de guvernare pentru Ministrul Muncii, aș fi reușit sa deblochez proiecte mari de infrastructură locală, regională și națională in cadrul ministerelor unde PSD m-a nominalizat.” a precizat pe pagina sa de facebook deputatul PSD Olguța Vasilescu.

Citește și: Tăriceanu, candidat prezidențiale 2019. Meleșcanu: Un adevărat "bum"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel