Autorităţile olandeze din domeniul sănătăţii au demarat un proiect amplu de testare pe mostre de sânge donat pentru a vedea câţi oameni din ţară e posibil să fi fost infectaţi deja cu coronavirus, deseori cu simptome uşoare care îl pot face să treacă neobservat, informează Reuters.
10.000 de mostre de sânge donat săptămânal vor fi testate
În cadrul demersului vor fi testate 10.000 de mostre de sânge donat săptămânal şi va fi realizat de banca de sânge Sanquin, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Sănătate (RIVM).
"Este posibil să fi avut coronavirus fără să ai simptome", a spus purtătorul de cuvânt al Sanquin, Merlijn van Hasselt, pentru postul public de televiziune NOS. "Dacă testăm pentru anticorpi, putem vedea dacă persoana respectivă a avut sau nu virusul.... iar în timp, să ne formăm o părere despre cum evoluează situaţia".
Bilanțul cazurilor de COVID-19 din Olanda
Până în prezent, în Olanda au fost raportate 2.051 de cazuri de COVID-19, boala provocată de coronavirus, confirmate prin testări active, şi 58 de decese.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al RIVM, Harald Wychgel, spune că sunt foarte multe necunoscute în ceea ce priveşte numărul persoanelor care e posibil să fi fost deja infectate şi care s-au vindecat, situaţie care ar putea fi pusă în evidenţă în urma testelor.
Testarea activă pentru coronavirus în rândul personalului medical cu simptome de răceală la spitale din provincia Noord Brabant, în perioada 6-8 martie, a arătat că un procent surprinzător de 3,9% aveau virusul.
"Există multă incertitudine"
Cu toate acestea testarea activă aleatorie a pacienţilor cu simptome de răceală în alte regiuni ale ţării, desfăşurată de la începutul lunii februarie, a scos la iveală doar câteva cazuri de infectare, a mai spus Wychgel.
"Nu avem nici cea mai mică idee câte persoane sunt infectate, dar au simptome uşoare", a adăugat acesta. "Există multă incertitudine legată de acest aspect", a încheiat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video