Data publicării:
Obiectivul europarlamentarului Victor Negrescu, negociator-șef, în legătură cu provocările bugetului european pentru 2025
Europarlamentarul Victor Negrescu a explicat care sunt principalele provocări privind bugetul european pentru anul 2025.
Negociatorul-șef al Parlamentului European privind bugetul UE pentru anul 2025, eurodeputatul Victor Negrescu, a prezentat într-o postare pe rețelele sociale principalele provocări și repere cu privire la bugetul european de anul viitor în contextul realizării propunerii de buget a legislativului european.
”În conturarea bugetului european pentru anul viitor, Uniunea Europeană se confruntă cu constrângeri bugetare semnificative. Principala noastră provocare privind bugetul de anul viitor este să identificăm fondurile necesare pentru finanțarea planurilor de redresare și menținerea alocărilor bugetare pentru programele europene tradiționale.
Suma prevăzută inițial pentru anul 2025 pentru finanțarea mecanismului de redresare și reziliență a fost de 2.677,8 milioane de euro, în timp ce costurile estimate reale sunt aproape duble și se ridică la 5.156 milioane de euro.
Situația actuală este generată de costurile mari ale dobânzilor pentru mecanismul de redresare, de apariția unor noi priorități și programe generate de noile provocări din domeniul apărării, internaționale și industriale, de amendamentele aduse prin modificarea cadrului financiar multianual, precum și de nevoia de întărire a frontierelor și a securității statelor membre.
Astfel, creditele totale din proiectul de buget pentru anul 2025, inclusiv instrumentele speciale (care sunt contabilizate în afara plafoanelor cadrului financiar multianual), se ridică la 199.716,8 milioane de euro în credite de angajament (CA) corespunzătoare la 1,08 % din Venitul Național Brut comun al UE.
Obiectivul meu, în calitate de negociator-șef al bugetului european pentru anul 2025, este să generez o viziune bugetară comună la nivelul Parlamentului European și să intrăm cu o voce puternică în negocierile interinstituționale cu statele membre pentru a reuși sǎ obținem finanțări suplimentare pentru prioritățile cheie ale legislativului european, printre care se numără sprijinul pentru fermieri, reducerea disparităților regionale, combaterea sărăciei, susținerea politicilor de sănătate, educație și tineret sau dezvoltarea IMM-urilor”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
Documentul-cadru de la care pornesc negocierile între grupurile politice din Parlamentul European urmează să fie prezentat până la finalul lunii august, urmând ca în octombrie legislativul european să aprobe planul său de buget pentru a putea fi negociat în luna noiembrie cu reprezentanții Consiliului UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News