Haine, mobilier şi trofee muzicale care i-au aparţinut lui Keith Flint, regretatul solist al formaţiei The Prodigy, au fost vândute cu aproape 450.000 de dolari la licitaţie, la opt luni după ce cântăreţul de 49 de ani a fost găsit mort în locuinţa sa, relatează vineri Reuters.
De la bijuterii până la pantofi, circa 170 de obiecte personale ale artistului au fost scoase la vânzare în Cambridge, a anunţat casa de licitaţii Cheffins. În urma licitaţiei de joi a fost obţinută suma de 350.000 de lire sterline (448.245 de dolari), cu mult peste suma estimată.
Trei premii MTV Music Awards pe care Flint le-a obţinut la sfârşitul anilor 1990 au fost vândute pentru 16.000 de lire sterline, în timp ce un pat de stejar şi oţel confecţionat pe comandă, la designul căruia a colaborat şi cântăreţul, a fost vândut cu 8.500 de lire sterline. Printre alte articole care au fost licitate s-au numărat obiecte de artă şi discuri.
Despre Keith Flint
Keith Flint a devenit celebru în anii '90 ca solist al formaţiei britanice de muzică electronică The Prodigy, recompensată cu mai multe distincţii Brit Award şi cunoscută pentru hituri precum Firestarter şi Breathe.
Conform unui raport medico-legal dat publicităţii în luna mai, Flint a decedat în urma spânzurării şi a consumului de droguri şi substanţe medicamentoase, însă nu au existat suficiente probe care să conducă la concluzia că el s-a sinucis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!