Obiecte misterioase au fost descoperite în centrul galactic al Căii Lactee. Nu seamănă cu nimic altceva cunoscut
Ceva cu adevărat ciudat se întâmplă în centrul galaxiei Căii Lactee, iar cercetătorii au făcut primele descoperiri în acest sens.
În 2020, astronomii au găsit șase obiecte care orbitează în jurul Saggitarius A*, gaura neagră din centrul galactic, care nu seamănă cu nimic altceva din galaxie. Sunt atât de deosebite încât li s-a atribuit o clasă nouă - aceea de obiecte G, conform Science Alert.
Cele două obiecte originale – numite G1 și G2 – au atras pentru prima dată atenția astronomilor în urmă cu aproape două decenii. Păreau a fi nori giganți de gaz cu o lungime de 100 de unități astronomice, întinzându-se mai mult atunci când se apropiau de gaura neagră, cu spectre de emisie de gaz și praf.
Totuși, G1 și G2 nu se comportau ca norii de gaz.
„Aceste obiecte arată ca gazele, dar se comportă ca stelele”, a explicat în 2020 fizicianul și astronomul Andrea Ghez de la Universitatea din California, Los Angeles.
Ghez și colegii ei au studiat centrul galactic de peste 20 de ani. Pe baza acestor date, o echipă de astronomi condusă de astronomul UCLA Anna Ciurlo a identificat încă patru dintre aceste obiecte: G3, G4, G5 și G6.
Ele sunt pe orbite extrem de diferite față de G1 și G2. Toate obiectele G au perioade orbitale care variază de la 170 de ani la 1.600 de ani.
Ce s-a întâmplat cu un astfel de obiect misterios
Nu este clar exact care sunt acestea, dar ieșirea intactă a lui G2 din periapsis, în 2014 – adică cel mai apropiat punct din orbita sa de gaura neagră – a fost, crede Ghez, un indiciu important.
„La momentul apropierii (n.r. de gaura neagră), G2 era extrem de ciudată”, a spus ea.
„S-a apropiat de gaura neagră și s-a alungit, iar mare parte din gazul său a fost dispersat. A trecut de la a fi un obiect destul de inofensiv când era departe de gaura neagră la un obiect întins și distorsionat când s-a apropiat de gaura neagră și și-a pierdut învelișul exterior. Acum devine din nou mai compact”, a spus ea.
Anterior, s-a crezut că G2 este un nor de hidrogen gazos, care urma să fie înghițit de către Saggitarius A*.
Astronomii cred că răspunsul se află în stele binare masive. De cele mai multe ori, aceste stele gemene, blocate într-o orbită reciprocă, se întâlnesc. Uneori, la fel ca în cazul ciocnirii găurilor negre binare, ele se pot amesteca între ele, formând o stea mai mare.
Când se întâmplă acest lucru, se produce și un nor masiv de praf și gaz care înconjoară noua stea timp de aproximativ un milion de ani după ciocnire.
„Ceva trebuie să fi păstrat [G2] compact și i-a permis să supraviețuiască întâlnirii cu gaura neagră”, a adăugat Ciurlo. „Aceasta este o dovadă pentru un obiect stelar în interiorul G2”, a mai spus ea.
Majoritatea stelelor din centrul galactic sunt foarte masive, iar cele mai multe dintre ele sunt binare. În plus, forțele gravitaționale extreme aflate în jurul Saggitarius A* ar putea fi suficiente pentru a destabiliza orbitele binare cu o frecvență relativă.
„Contopirea stelelor s-ar putea să aibă loc în Univers mai des decât am crezut și probabil că sunt niște evenimente destul de comune”, a spus Ghez.
Se pare că obiectele G au multe în comun, iar continuarea cercetărilor poate oferi mai multe informații cu privire la ce se întâmplă. Mai sunt, însă, încă multe de înțeles cu privire la aceste obiecte misterioase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News