"Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în ultimii șase ani, și care nu întotdeauna se potrivește cu ciclul știrilor, este acela de a avea puțină răbdare strategică. Vă puteți aminti că în urmă cu trei sau patru luni, toți de la Washington erau convinși că Putin era un geniu", a spus Obama, luni, într-un interviu acordat National Public Radio, care va fi, probabil, ultimul din acest an.
"La acel moment, eu am spus că noi nu vrem război cu Rusia, dar putem aplica presiune sistematică lucrând împreună cu partenerii noștri europeni, să fim coloana vertebrală a unei coaliții internaționale care să se opună acțiunii Rusiei de a viola suveranitatea altei țări, și că, peste un timp, asta va deveni o greșeală strategică pentru Rusia
Băsescu, atac violent la Putin și o înțepătură pentru Obama
Și astăzi simt că cel puțin unii oameni din afara Rusiei se gândesc că Putin nu a fost chiar așa deștept", a mai arătat Obama.
Obama: noi nu am colonizat state pentru a le înhăța resursele
Liderul de la Casa Albă a reluat o idee pe care a exprimat-o și cu alte ocazii, anume că Rusia este vulnerabilizată de faptul că nu produce nimic și este dependentă de petrol.
"Când ne confruntăm cu o problemă precum Ucraina, trebuie să fim fermi cu rușii, dar trebuie în același timp să ne asigurăm că noi suntem în ordine din punct de vedere fiscal; trebuie să fim siguri că facem ce trebuie pentru a ne asigura baza manufacturieră, deoarece, în definitiv, marele nostru avantaj asupra Rusiei este acela că avem o economie dinamică și vitală, iar ei nu. Ei se bazează pe petrol; noi ne bazăm pe petrol, Ipad-uri, filme și multe altele", a spus Obama.
Deși Statele Unite ale Americii au fost acuzate că au invadat Irakul pentru petrol, Obama insistă că "America nu a avut niciodată treabă cu a coloniza alte state pentru a le înhăța resursele; noi nu am forțat niciodată prin violență pe cineva să facă ceea ce noi nu putem. Când am făcut asta, apropo, nu a ieșit prea bine. Nu e cea mai bună tradiție a noastră".
Transcriptul integral al interviului acordat de președintele Obama pentru NPR poate fi citit AICI (în engleză)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024