Preşedinete SUA, Barack Obama, a declarat că cele 40 de minute, cât a durat operaţiunea Geronimo, pe care a urmărit-o în direct de la Casa Albă, au fost cele mai lungi din viaţa sa.
"Acelea au fost cele 40 de minute cela mai lungi din viaţa mea, cu excepţia, probabil, a meningitei de care a suferit Sasha când avea trei luni şi când aşteptam medicul să îmi spună că este bine", a declarat Obama, referindu-se la fiica sa, într-un interviu acordat postului de televiziune CBS, scrie Mediafax.
Subliniind că un eşec al unei astfel de operaţiuni desfăşurate într-o ţară aliată fără informarea autorităţilor acesteia ar fi putut avea "consecinţe semnificative", preşedintele a recunoscut că s-a gândit la două eşecuri majore ale forţelor americane: în Iran în 1980, când preşedintele Jimmy Carter a lansat o operaţiune pentru eliberarea ostaticilor reţinuţi în ambasada americană, şi în Somalia în 1993, când două elicoptere americane Black Hawk au fost doborâte la Mogadishu şi cadavrele militarilor americani au fost târâte pe străzi în faţa camerelor.
"Da, absolut. Cu o zi înainte (de operaţiune), mă gândeam la acest lucru", a declarat el.
Cu atât mai mult cu cât în momentul respectiv nu exista nicio dovadă directă privind prezenţa lui Osama ben Laden în oraşul în care a fost ucis. "La sfârşitul zilei, era tot 55-45. Nu puteam spune cu certitudine că ben Laden era acolo".
Preşedintele a declarat că a luat decizia finală joi, raidul fiind desfăşurat duminică, ora Statelor Unite. Între timp, el şi-a respectat activităţile obişnuite, păstrând cel mai mare secret cu privire la pregătirea raidului.
"Foarte puţine persoane de la Casa Albă ştiau. Marea majoritate a principalilor mei consilieri nu ştiau", a afirmat el, dând asigurări că acesta lucru îl "apăsa".
El a urmărit cele 40 de minute ale operaţiunii în direct, după care a auzit numele "Geronimo".
"Au spus Geronimo a fost ucis. Iar Geronimo era numele de cod pentru ben Laden", a adăugat preşedintele american.
Urmăreşte integral interviul cu Barack Obama
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video