Oana Zăvoranu revine în televiziune, la 15 ani de la ultimul său rol. Aceasta va face parte din distribuția noului serial produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, „Sacrificiul". Oana a primit cu entuziasm oferta din partea Ruxandrei Ion, mai ales pentru că visa demult la un nou rol în cadrul unei producții de asemenea anvergură, actoria fiind una din marile pasiuni ale sale.
Zăvoranu, prima declarație
„Propunerea de a juca în serialul Sacrificiul am primit-o de la Ruxandra Ion, care a făcut posibil și în urmă cu 15 ani să mă aleagă în urma castingului susținut pentru „Numai iubirea". Vestea am primit-o cu mare bucurie, dar și cu emoție, pentru că vine la pachet cu o mare responsabilitate, iar pauza de 15 ani pe care am avut-o a contribuit la acest amalgam de sentimente. A trecut ceva vreme de atunci, așa că am fost nevoită să mă acomodez treptat atât cu programul, cât și cu personajul. Mă regăsesc un pic în femeia căreia îi dau viață, însă fiind la început de proiect nu am aflat toate detaliile și încă o descopăr pe zi ce trece. Rolul pe care îl interpretez este unul foarte mișto, pentru că e vorba de o tipă zgubilitică, o divă, care sper să fie cea mai iubită! Întotdeauna merg la câștig!", a mărturisit Oana Zăvoranu.
Ruxandra Ion mărturisește, la rândul ei, că este extrem de încântată să lucreze din nou alături de Oana: „Deși pauza a fost mare, Oana este într-o formă de zile mari și sperăm ca și de data aceasta să fascineze publicul român. După prima zi de filmare a dovedit nu numai că nu și-a pierdut abilitățile actoricești, ci ne-a și bucurat pe noi, echipa, cu talentul, seriozitatea și profesionalismul ei", a declarat Ruxandra Ion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan