Data publicării:
Oana Stancu: Cei care ne-au batjocorit au primit răspunsul
Oana Stancu a luat în discuție o întrebare pusă, în urmă cu câteva zile, de Mihai Gâdea.
"Suntem capabili să-i iertăm pe cei care ne-au batjocorit în ultimii ani?", și-a întrebat Mihai Gâdea telespectatorii. Oana Stancu a scris, într-un editorial, că deși cele mai multe răspunsuri au fost negative, poporul român este obișnuit să ierte.
"Deunăzi, Mihai Gâdea își chestiona telespectatorii: "Suntem capabili să-i iertăm pe cei care ne-au batjocorit în ultimii ani?". Mesaj după mesaj, NU-urile se întețeau. Or, istoria noastră arată cât de iertător este acest popor. De câte ori, numai în ultimii ani, am întors și celălalt obraz? De câte ori am spus: "De data aceasta poate va fi altfel!"? De câte ori am căzut pradă acelei Marii-cu-altă pălărie?
Ce e diferit acum? Nu creștineasca iertare, în opinia mea. Ci experimentata alegere. Cei care ne-au batjocorit au primit răspunsul atunci când 7,4 milioane dintre noi au ieșit din casă pentru a nu-i mai permite lui Băsescu Traian să-și bată joc de noi. Atunci când reprezentanții lui au intrat în Parlament de pe locul 3 sau 4. Atunci când baronii PDL au pierdut consiliile județene și primăriile. Atunci când au încasat 5 la sută la alegerile prezidențiale.
De fiecare data când câte unul dintre dumneavoastră îmi scrie pentru a spune "Nu cătușele mă bucură, ci să li se ia banii furați înapoi!", simt că suntem iremediabil pe drumul cel bun!", a scris Oana Stancu în editorialul din Jurnalul Național.
VEZI ȘI: Oana Stancu, întrebare-cheie pentru Pavel Abraham. Înregistrări Sandu Anghel
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News