Data publicării:
Oana Mareș, amintiri de groază cu tatăl ei, la spitalul din Piatra Neamț: Mă întrebau cum de mai trăiește... Cât de mult să iubești banii?
Oana Mareș, prezentatoare TVR, a vorbit despre ultimele săptămâni de viață ale tatălui ei în spitalul de la Piatra Neamț.
"Ultimele trei săptămâni din viața tatălui meu s-au întâmplat în Piatra Neamț, după două luni la Fundeni. În spitalul Județean Piatra Neamț, am simțit că sunt personaj într-un film din perioada interbelică. M-a izbit, destul de tânără și poate dezinteresată de aspectele sociale, imaginea a ceea ce ar fi trebuit să fie un spital. Câteva petice peste o clădire veche, toalete anapoda pentru pacienți care abia se deplasau, paturi cu grilaj din fier plin de coroziuni... O amintire tristă a unui spital.
"Cât de mult să iubești banii?"
Personalul mi-a adus aminte că suntem diferiți, prin ADN, educație, trăiri din copilărie... Oameni buni care ar fi făcut totul pentru confortul pacientului și bivoli care te întrebau cum de mai trăiește, că analizele indică altceva. Am făcut tot posibilul ca ultimele lui imagini să nu fie din acel spital, ci de acasă... Simțurile lui să fie atinse, stimulate de tot ce-i este mai drag. Și acum asta...
Mereu m-am întrebat cât de fericiți și împliniți se simt cei care au luat cu bună știință din șansele locuitorilor din oraș, la un spital adaptat nevoilor 2020. Cât de mult să iubești banii? De ce sumă este nevoie să fii din nou om? Condoleanțe familiilor ce nu-și vor mai îmbrățișa niciodată oamenii iubiți!", a scris Oana Mareș pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News