O vedetă de la Antena 1 vrea să părăsească definitiv România
O vedetă a postului Antena 1 intenționează să părăsească definitiv România, în momentul în care va decide să se retragă din televiziune, având deja stabilită și destinația.
Prezentatoarea emisiunii "Acces direct", Simona Gherghe abia așteaptă să ajungă în Grecia, unde, la fel ca în ultimii zece ani, își va petrece vacanța estivală și în 2013.
Numărătoarea inversă până când ea și iubitul ei, Răzvan, vor ajunge pe plajele însorite ale Greciei a început deja, Simona Gherghe recunoscând, totodată, că s-a îndrăgostit foarte tare de această destinație.
“Iubesc oamenii de acolo, peisajele, marea, mâncarea… Mă gândesc serios să mă mut acolo”, a declarat vedeta, care anul acesta a înregistrat mari performanţe de audienţă cu emisiunea pe care o găzduieşte,“Acces direct”, potrivit libertatea.ro.
"Acces direct", record de audienţă în 2013
Potrivit datelor furnizate de Kantar Media, Simona Gherghe a încheiat sezonul pe primul loc în clasamentul audienţelor.
“Plec în vacanţă mulţumită că publicul ne-a preferat pe noi şi le mulţumesc tare mult telespectatorilor care ne-au urmărit toate ediţiile”, a mai declarat frumoasa vedetă a postului Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News