O profesoară a făcut o criză de schizofrenie în faţa elevilor
La începutul unei ore o profesoară din Băceşti, judeţul Vaslui, a început să ţipe, să vorbească fără şir, să se învârtă în cerc şi să arunce cu obiecte. Copiii, speriaţi, au fugit din clasă, la director, care a chemat ambulanţa. Profesoara are 27 de ani şi predă de doi ani la Băceşti.
Diagnosticul cel mai probabil este de schizofrenie. Schizofrenia debutează deseori la vârstă tânără, fiind posibil ca aceasta să fie prima criză. Sub tratament adecvat, boala este tratabilă, iar pacienţii stabilizaţi pot să se întoarcă la o viaţă normală. Alterori, pacientul intră şi iese din criză fără niciun tratament, între atacuri având conştiinţă normală.
Un laureat al premiului Nobel, John Forbes Nash, a fost descoperit cu schizofrenie încă de la terminarea facultăţii, el fiind acceptat ca profesor la Princeton şi ulterior desemnat ca fiind cel mai bun dintre matematicienii care au dezvoltat aplicaţii în economie.
Povestea sa a inspirat filmul A beautiful mind. Princeton se bucură de încă un Nobel acordat profesorilor săi fiindcă face parte dintr-o lume tolerantă, care acceptă şi dizabilităţile psihice ale membrilor săi. În Vaslui, presa locală caută vinovaţii pentru că boala profesoarei din Băceşti nu a fost descoperită mai devreme, pentru a-i bloca accesul la ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News