O organizație a PDL a demisionat și s-a înscris în PMP
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Elena Udrea PMP.jpeg
Elena Udrea PMP.jpeg
Ordonanța de Urgență pentru migrația aleșilor locali ajută PMP. O organizație municipală a PDL și-a dat demisia, joi. 

Organizaţia Municipală a PDL Brăila a demisionat din partid şi s-a înscris în PMP, declarându-şi susţinerea totală faţă de Elena Udrea.

"Am luat decizia de a ne înscrie în Partidul Mişcarea Populară pentru a sprijini candidatura Elenei Udrea la Preşedinţia României. O cunoaştem pe doamna preşedinte din perioada în care domnia sa era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru PDL, am lucrat extrem de bine împreună şi credem că, dintre toţi candidaţii înscrişi în bătălia electorală din această toamnă, este singura care merită sprijinul nostru. E un om muncitor, harnic şi determinat, capabilă să apere interesele românilor în ţară şi în străinătate. Klaus Iohannis este un candidat provenit din USL, care nu reprezintă în nicio formă PDL, şi ştiu că sunt foarte mulţi alţi colegi de partid care gândesc astfel. Îi îndemn pe toţi cei care nu se simt reprezentaţi de un candidat impus, care nu are nicio legătură cu PDL, care nu ştie niciun vers din imnul nostru şi care a venit alături de partid din oportunism, să procedeze la fel. Orice democrat-liberal adevărat ar trebui să o sprijine pe Elena Udrea. Este singura şansă reală de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al II-lea al prezidenţialelor din această toamnă", a declarat fostul prim-vicepreşedinte PDL Brăila, Roman Pandele.

Potrivit PMP, de când și-a anunțat Elena Udrea candidatura la Președinție, un număr de peste 3000 de înscrieri au avut loc.

Cristian Diaconescu este enumerat printre cei care şi-au declarat sprijinul pentru această candidatură: "Preşedintele Traian Băsescu, fostul Prim-ministru Emil Boc, Cristian Diaconescu, primarul Victor Moraru (Amara), PNL Baia de Aramă şi mai multe organizaţii ale Forţei Civice din mai multe judeţe ale ţării". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel