Data publicării:

O femeie din Capitală a murit, după ce apartamentul i-a luat foc

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, din Capitală, a fost găsită moartă, luni seară, de către pompierii care au intervenit la un incendiu produs în apartamentul acesteia din cartierul Vitan.

Potrivit surselor citate, ISU Bucureşti a fost alertat printr-un apel la 112, făcut în jurul orei 21:20, prin care a fost semnalat un incendiu izbucnit la un apartament de la etajul trei al unui bloc aflat pe strada Sgt. Bonea Marin, din Sectorul 3.

"Incendiul a cuprins sufrageria apartamentului, al cărei mobilier a ars complet, şi a afectat parţial şi holul. În dormitor a fost găsită decedată o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani", au relatat sursele citate de Mediafax.

Pompierii au evacuat mai multe persoane aflate la etajele superioare ale blocului. Cinci dintre acestea, respectiv trei adulţi şi doi copii, s-au intoxicat cu fum şi au fost transportaţe la spital, starea lor nefiind însă gravă.

Incendiul, a cărui cauză urmează să fie stabilită, a fost stins după aproximativ o oră.

ISU Bucureşti a folosit la această intrervenţie două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, o maşină de descarcerare şi patru de prim-autor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel