O femeie a murit într-o parcare, fiind lovită de mașina condusă de prietena ei, care a încurcat viteza și pedalele. Titi Aur: În școala de șoferi nu te învață nimeni unde să pui piciorul
Data publicării:
Autor: Tiberiu Vasile
WhatsApp
Foto: Unsplash / DCNEWS
Foto: Unsplash / DCNEWS
Un incident stupid s-a terminat tragic cu decesul unei femei, angajată a Consiliului Județean Gorj.

Femeia din Târgu Jiu se afla în spatele unui vehicul condus de o amică, care a încurcat vitezele și pedalele, a pus din greșeală mașina în marșarier și a lovit-o. Angajata se afla cu o colegă de serviciu, revenea din oraș unde petrecuseră împreună, iar în parcare a coborât din vehicul. Colega ei, care conducea mașina, nu a fost atentă și a lovit-o cu portiera, proiectând-o într-un alt vehicul, după care a trecut peste ea.

Conducătoarea auto a încurcat efectiv comenzile vehiculului, mergând în marșarier în loc să avanseze, iar apoi nu a mai putut controla mașina. Femeia în vârstă de 56 de ani, din Târgu Jiu, a decedat pe loc, iar oamenii legii desfășoară acum investigații într-un dosar de omor din culpă. Potrivit IPJ Gorj, femeia în vârstă de 43 de ani aflată la volan deținea permis de conducere corespunzător și nu consumase alcool.

"În ziua de astăzi, oricine își dorește ia permis de conducere"

Titi Aur, multiplul campion naţional de raliuri și expert în conducere defensivă, a comentat acest subiect în exclusivitate pentru DC NEWS.

"Răspunsul meu este subiectiv, să zicem. Este în aceeași notă pe care o susțin de fiecare dată în emisiunile cu Florin (DC Conducem n.r.), dar și în toate interviurile pe care le dau. În astfel de situații se demonstrează, dacă mai era nevoie, că de fapt, sistemul nostru de pregătire și de examinare al șoferilor este mai mult decât precar, este sub orice critică. Ce înseamnă asta? Ce demonstrează acest lucru? Că șoferița în cauză nu avea capacitatea să treacă peste un moment emoțional, să se concentreze, să-și coordoneze mâinile și picioarele, de aceea trebuia, teoretic, depistată la acel examen psihologic și de verificare al aptitudinilor înainte de a lua permisul de conducere. Eu am spus de multe ori, înainte de anii 90’, în anii ‘80 dacă dădeai examen pentru permis de conducere trebuia să treci printr-un examen amplu. În afară de cel psihologic, aveai acele teste de reflexe cu coordonarea mâinilor, să apeși butoane, pedale, să te coordonezi cu niște becuri, să tragi de mâner, etc.

Toate acestea erau pentru că se măsurau aceste aptitudini. În ziua de astăzi, oricine își dorește ia permis de conducere. Bun sau rău, ai sau nu ai control, ai permis de conducere. Următorul lucru care nu se mai face în ziua de azi și se făcea pe timpuri este poligonul. În poligon făceai atâtea manevre până când stăpâneai mașina bine. Dădeai examen în poligon. Apoi, dacă polițistul considera, conform unor norme, contra timp, că trebuia să faci niște manevre, să mergi cu fața, cu spatele, să garezi, să parchezi, să te încadrezi în niște jaloane. Adică, să știe polițistul că atunci când spune ‘da’, respectivul a făcut și știe să facă niște manevre. În ziua de astăzi nu se mai fac aceste lucruri, nici examenul psihologic, nici poligon. Atunci, ajungem să dăm drumul la șoferi pe stradă, le dăm permis, și se aplică în continuare acea zicală ‘lasă că învață el în timp. Lasă că după 30 de mii, 50 de mii, 100 de mii de kilometri va deveni șofer’. Fiecare are câte un număr de kilometri. Eu spun de fiecare dată că nu, nu va deveni niciodată șofer, sau unii nu vor deveni niciodată șoferi, cei care nu au aceste aptitudini. Nu înțeleg gabaritul mașinii", a spus Titi Aur

"(...)Vom merge așa în continuare și vom asista la tot felul de accidente și nimeni nu răspunde de povestea asta"

"Mai mult, în școala de șoferi nu te învață nimeni unde să pui piciorul. Adică călcâiul piciorului să fie în dreptul pedalei de frână. Dacă e ținut în dreptul pedalei de accelerație, riști într-o situație limită, când ești în panică, când nu ți-a ieșit ceva, să apeși pe pedala din fața ta care este de accelerație, în loc să fie frână. Coroborate în cazul șoferiței, în sensul că, probabil la examenul psihologic și cu testarea aptitudinilor ar fi putut să fie depistată că nu are acest control, dacă era poligon probabil nu ar fi trecut la examen că nu știa să îl facă, sau l-ar fi trecut doar atunci când era cu adevărat pregătită, apoi ideea de ‘lasă că învață ea’, toate duc la o astfel de situație. Când se întâmplă nimeni nu vrea să se uite să analizeze, cum faceți dumneavoastră acum. Acest lucru, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să intre direct în Consiliul Interministerial pentru Siguranță Rutieră, acolo unde se adună de la toate ministerele, teoretic, și discută ce ar trebui să facem pentru a nu mai avea accidente.

Apoi, să vină cel de Ministerul Sănătății să spună ‘domne noi am putea să facem partea psihologică și nu știu ce’, apoi cei de la transporturi să zică ‘hai să vedem cum îmbunătățim programele de pregătire rutieră’. Altfel, vom merge așa în continuare și vom asista la tot felul de accidente și nimeni nu răspunde de povestea asta. La începutul anilor ‘90 școala de șoferi a suferit foarte multe modificări negative. În sensul că, s-a scos psihologicul, s-a scos poligonul, s-a scos conducerea de noapte, nu se mai face teorie adevărată, și se dau permise foarte ușor. Mulți mă critică pe mine și îmi spun ‘domne dar ce vrei acum? Să nu mai avem permis? Trebuie, este necesar’. Da, este necesar, doar pentru cel care trece prin niște programe, cine are niște aptitudini, ca să nu omoare pe alții. Uite se întâmplă astfel de tragedii și nu răspunde nimeni. Din punctul meu de vedere, așa se vede treaba. Dar, repet, eu sunt și subiectiv. Eu mă axez foarte mult pe treaba asta și cred foarte mult în treaba asta. Adică, programul de pregătire și de examinare ar trebui să fie mult mai corect, nu neapărat mai aspru. Mai corect, mai amplu, mai dezvoltat", a explicat Titi Aur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel