Data publicării:
O femeie a crezut că este găină pentru câteva ore. Ce spun psihiatrii despre această tulburare psihică
O femeie, în vârstă de 54 de ani, din Belgia, a trecut printr-un episod psihotic în care a crezut că este găină și să se comporte ca una.
Belgianca a fost găsită în grădină, de fratele ei, înfoindu-se și pregătindu-se să cotcodăcească. A fost dusă la spital, unde a povestit stările pe care le experimenta, după care a leșinat. După ce și-a revenit, femeia s-a declarat jenată de episod, fiindu-i greu să-și amintească ce s-a întâmplat cu ea, arată The Guardian, potrivit Mediafax.
Se pare că femeia nu era consumatoare de droguri sau de alcool, are o relație de 20 de ani și lucrează într-o farmacie. Aceasta ar fi trecut printr-un episod depresiv în urma decesului unui membru al familiei.
Tulburarea psihică care îi face pe oameni să se creadă animale poartă numele de zoantropie, deși nu a fost recunoscută oficial pentru că pacienții nu reușesc să explice stările prin care trec și ce gândesc în momentul în care au impresia că sunt animale.
Psihiatrii au afirmat că această tulburare psihică ar avea legătură cu depresia, schizofrenia, depresia psihotică și tulburările bipolare. Articole medicale din perioada 1850-2012 au scos la iveală 56 de asemenea cazuri, în care mai mulți pacienți au crezut că sunt câini, lei, cai, hiene, rechini, albine sau șerpi.
„Zoantropia clinică sau convingerea că s-au transformat în animale este o iluzie rară. Sunt o mulțime de păreri despre patogenia acesteia. Această iluzie poate fi o tulburare în sine, însă poate fi și o coincidență sau o reacție provenită dintr-o tulburare psihică structurală sau funcțională a creierului“, au spus specialiștii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News