Data publicării:
O bulină neagră într-un triunghi roşu - semnul de circulaţie pe care mulţi şoferi nu îl înţeleg
Unul dintre indicatoarele mai puţin cunoscute este cel care are o bulină neagră într-un triunghi roşu.
Indicatorul rutier cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare. Acesta semnalează o zonă cu risc ridicat de accident. Mai exact, indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani consecutivi, s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulație, soldate cu cel puțin zece persoane decedate sau rănite grav, scrie bzi.ro.
Acest indicator rutier poate fi găsit în toate țările europene, în unele fiind însoțit de panoul pe care scrie ”accident black spot “.
DN22, în Constanţa, unul dintre aceste drumuri
IPJ Constanţa a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, ce măsuri a solicitat pe DN 22, şosea pe care au loc extrem de des accidente rutiere cu victime, multe dintre ele mortale.
"În 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au acționat împreună cu cei ai I.P.J. Tulcea - Serviciul Rutier, organizând acțiuni comune cel puțin o dată sau de două ori pe lună, acțiuni care au avut în vedere disciplinarea participanților la trafic, pe Drumul Național 22, inclusiv în zona localității Tariverde. În urma acestor activități, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute, ca măsură suplimentară, permise de conducere, aceste rezultate fiind mediatizate de către ambele structuri implicate. Precizăm faptul că, la nivelul instituției noastre, nu există statistici referitoare la sancțiunile contravenționale aplicate pe anumite segmente de drum.
Serviciul Rutier defășoară activități de supraveghere si control al traficului rutier cu aparate de măsurare a vitezei, în funcție de situația operativă, pe Drumul Național 22, în special în zona sus-menționată", a transmis IPJ Constanţa.
Viteza, principala cauză a accidentelor
"Analizând cauzele producerii accidentelor de circulație produse pe raza de competență a Serviciului Rutier Constanța, a rezultat că drumurile naționale cu cele mai multe accidente sunt: DN 2A, DN 39 și ulterior DN 22. Totodată, în urma aceleiași analize, precum și a constatărilor făcute de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, ce reprezintă fie o cauză principală generatoare de accidente, fie una concurentă, în aceste zone", a mai precizat biroul de presă al Instituţiei.
Ce măsuri au fost solicitate
"Serviciul Rutier Constanța a solicitat administratorului drumului public următoarele măsuri, pe linie de sistematizare rutieră:
- montarea de benzi rezonatoare înainte și după segmentul respectiv de drum din zona localității Tariverde;
- reducerea vitezei de deplasare, prin montarea de indicatoare rutiere cu viteze de 70km/h pe sectorul de drum respectiv;
- montarea indicatoarelor rutiere „Atenție alte pericole!”
- montarea unui parapet pe acostament", se mai arată în răspunsul IPJ Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News