Data publicării:

Numărul mașinilor electrice din România, creștere spectaculoasă

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

Vânzările autoturismelor ecologice au bubuit. 

Acestea au crescut cu 83,02%, în primele patru luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 1.003 unităţi, de la 548 de unităţi, cât se consemnaseră în 2017, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), potrivit Agerpres.

Alte statistici despre mașinile electrice

Datele oficiale mai arată că, din acest total, 238 erau autoturisme electrice 100%, echivalentul unui majorări de cinci ori (+417,4%) faţă de primele patru luni din anul precedent, iar 765 de unităţi hibrid (+52,4%).

În intervalul ianuarie - aprilie 2018, ponderea autoturismelor "verzi" noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,3%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea era de 1,7%.

La nivelul lunii aprilie, au fost comercializate 342 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 27,13%, în comparaţie cu luna precedentă, când s-au înregistrat 269 de exemplare vândute.

Clasament

În clasamentul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie - aprilie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 96 de unităţi, urmat de smart (47 de exemplare), BMW (31), Mercedes Benz (19), Renault (14), Volvo (10), Audi şi Mitsubishi (câte 5 unităţi), Porsche (4) şi Kia (2).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Toyota (663 de unităţi), Kia (20) şi Audi (16).

Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel