Un telefon inteligent portabil cu ecran flexibil, care se înfăşoară pe încheietura mâinii purtătorului, este cel mai recent dispozitiv flexibil prezentat la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile (Mobile World Congress - MWC), relatează Press Association. Nubia Alpha dispune de un ecran flexibil de patru inci, fixat într-o curea de ceas, şi de o cameră de cinci megapixeli şi poate fi utilizat pentru efectuarea apelurilor şi pentru trimiterea mesajelor.
Dispozitivul vine la scurt timp după ce industria tehnologiei a salutat primele telefoane inteligente pliabile - atât Huawei cât şi Samsung au dezvăluit în ultima săptămână dispozitive cu ecrane flexibile ce vor fi comercializate în acest an, în timp ce compania chineză TCL a anunţat, de asemenea, un concept pentru ecrane pliabile pe dispozitive mobile.
VIDEO
Ceas inteligent și telefon
Chinezii de la Nubia - parte a companiei ZTE - au anunţat că în timp ce dispozitivul său este în mod natural considerat ca fiind portabil, ecranul său mare, asemănător cu cel al unui smartphone, îl situează într-o nouă categorie, ce combină caracteristicile unui ceas inteligent cu cele ale unui telefon. Potrivit companiei, dispozitivul poate fi utilizat şi pentru monitorizarea activităţii fizice, la fel ca multe accesorii portabile, şi este alimentat de o baterie cu o autonomie de două zile. Acesta va fi dotat cu o versiune a sistemului de operare Android al Google, iar prima versiune Alpha urmează să fie pusă în vânzare în Europa şi America de Nord în luna aprilie.
Se estimează că ecranele flexibile de toate dimensiunile vor deveni din ce în ce mai populare în următorii ani. LG a anunţat primul său televizor pliabil la începutul anului 2019, iar în urma recentelor anunţuri ale Huawei şi Samsung privind telefoanele pliabile au apărut zvonuri potrivit cărora Apple dezvoltă propria versiune a unui astfel de dispozitiv. Cel mai mare salon mondial de tehnologie, Congresul Mondial al Telefoniei Mobile, se desfăşoară la Barcelona până la 28 februarie.
Citește și:
Microcip, implantat unui bărbat, în direct: Pentru plățile online!
Deținătorul UPC, motivul disputei Vodafone - Telekom
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță