"Nu mă abandonaţi", le-a cerut Evo Morales bolivienilor în timpul ultimului său miting electoral
Preşedintele bolivian de stânga Evo Morales, care candidează pentru un al patrulea mandat, le-a cerut miercuri compatrioţilor săi "să nu-l abandoneze" la scrutinul prezidenţial de duminică, în timp ce principalul său opozant, centristul Carlos Mesa, a denunţat deriva autoritară a puterii, informează AFP.
"Vă cer încă cinci ani pentru a finaliza marile noastre lucrări", a declarat Morales energic, dar răguşit, în timpul ultimului său miting, după o săptămână de campanie prin această ţară de 11 milioane de locuitori, pentru a-i convinge să-l menţină la putere până în 2025, scrie Agerpres.
"Nu mă abandonaţi în 20 octombrie", a adăugat Evo Morales, primul amerindian care a ajuns într-o funcţie supremă în Bolivia, în faţa miilor de susţinători ai săi îmbrăcaţi în albastru, în oraşul El Alto.
Însă, în alt capăt al Boliviei, la Santa Cruz, Carlos Mesa îi răspundea aproape în acelaşi moment: "În 20 octombrie (ziua alegerilor), Bolivia va învinge autoritarismul de aproape 14 ani", a declarat el, după ce a fost întâmpinat cu scandări de "democraţie!" de circa 2.000-3.000 de locuitori ai oraşului îmbrăcaţi în portocaliu.
Acest jurnalist şi fost preşedinte, care a luat parte în ultimele zile la o serie de mitinguri de susţinere ale unei opoziţii divizate, ar putea, pentru prima dată după 13 ani, să-l confrunte pe Evo Morales (MAS, Mişcarea către socialism) în turul doi.
(Stânga) "nu va rămâne (la putere) pentru totdeauna. Este deja de prea mult timp!", a declarat Mesa la Santa Cruz, cel mai populat şi mai bogat oraş, bastion al opoziţiei.
"Aceste alegeri sunt cele mai injuste din istorie (a Boliviei), pentru că sunt organizate de un partid care guvernează de 13 ani şi ocupă toate puterile", şi-a exprimat regretul Lola Terrazas, candidată la postul de deputată de Santa Cruz şi descendentă a indienilor Aymara.
"Opozanţilor le e frică, ei cred că va fi ca în Venezuela şi Argentina. Guvernul lui Evo (Morales) este de multă vreme, dar cu mai multă industrializare şi tehnologie şi continuând drumul pe care suntem", a dat asigurări la rândul său în El Alto Juan Carlos Cruz, un administrator în vârstă de 43 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News