Data actualizării:
Data publicării:

"Nu eram pe aceeași felie". Ce relație are Nicola cu fostul soț, Mihai Alexandru. "Cred că putem fi un exemplu pentru cei care se bălăcăresc la TV”

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Nicola
Sursa foto: Facebook Nicola
Nicola a vorbit despre relația pe care o are cu fostul ei soț, compozitorul Mihai Alexandru.

"E o relație bună, destul de bună. Pur și simplu, încă de când am divorțat nu ne-am aruncat pietre unul altuia. Eu una am înțeles că trebuie să ne respectăm, că suntem părinții unor copii minunați și nu trebuie să ne vadă ei… că ne bălăcărim. Am discutat despre copii, de fiecare dată. Acum e o relație mai bună decât atunci, după ce ne-am despărțit. El se simte împlinit în relația pe care o are. Eu mă bucur din tot sufletul pentru ei.

Da, mă înțeleg bine și cu viitoarea lui soție. Vorbim, suntem ca fetele. Hai să ne dăm sfaturi despre creme, prostioare de femei! Da, cred că putem fi un exemplu pentru cei care se bălăcăresc la TV. Dar nu neapărat la TV, că sunt foarte mulți care nu sunt persoane publice, însă după ce se despart uită că au trăit într-o relație cu acel om. Și că au împărțit și bune, și rele. Uită foarte multe lucruri și ajung să se urască.

Știi cum am gândit eu: "Dacă îl urăsc pe el, înseamnă că mă urăsc pe mine. Practic, el a fost o alegere făcută de mine. Eu am ales să stau 16 ani cu el. Nu el m-a obligat. Și atunci, ce fac? Îl lovesc pe el, mă lovesc pe mine. Nu are niciun sens". Nici când eram căsătoriți, nici după, nu ne-am spălat rufele în public", a spus Nicola pentru viva.ro.

"Eu mă enervam tot timpul"

"Aveam foarte multe discuții noi doi, când ne așezam în studio. Ieșea cu scântei. Când trebuia să intrăm în studio, nu era liniște deloc. Eu mă enervam tot timpul. Vezi, dacă nu eram pe aceeași felie... El cu o treabă, eu cu altă treabă. Dar până la urmă au ieșit.

Nicola și Mihai Alexandru au fost căsătoriți timp de 15 ani, în 2007 divorțând.

Cine este Nicola

Nicola (nume real Nicoleta Alexandru) s-a născut la 5 noiembrie 1968, în Bucureşti. În 1992, participă la selecţia concursului Eurovision cu piesa Balerina, iar în 1999 apare primul ei single - Cu tălpile goale. Un an mai târziu, e lansat albumul Turquoise.

În 2002 participă cu piesa "Lângă mine" la Festivalul "Mamaia 2002", unde câştigă locul al doilea la secţiunea Creaţie precum şi Premiul Presei. La începutul lunii octombrie, în acelaşi an, finalizează înregistrările pentru cel de-al treilea material muzical din carieră, intitulat "Lângă mine", scrie Agerpres. Piesele sunt compuse de Mihai Alexandru şi pe album se află piesa "I Do" care participă în preselecţia pentru Eurovision 2002, potrivit biografiei postate pe pagina de facebook a artistei, https://www.facebook.com/NicolaOfficial.

La 1 martie 2003, după un succes imens cu piesa "Don't Break My Heart", Nicola câştigă selecţia naţională la Eurovision Song Contest şi pleacă la Riga, Letonia, unde se califică pe locul 10. În acelaşi an lansează cel de-al patrulea material discografic "Best of Nicola", care a primit Discul de platină pentru numărul de exemplare vândute. Câştigă premiul "Cea mai bună voce feminină" la premiile TV K Lumea.

În 2005, lansează albumul "De mă vei chema" ce conţine două hit-uri - "De mă vei chema" şi "Honey". În acelaşi an este nominalizată la MTV România Music Awards la categoria "Best Pop" şi "Best Female". Spre finele anului 2005 anunţă despărţirea de Mihai Alexandru după 15 ani de căsnicie.

În vara anului 2007, Nicola lansează piesa "Doar noi doi" cu un videoclip filmat în Barcelona. Tot în 2007, cu single-ul "Fairytale Story", Nicola participă la selecţia naţională pentru Eurovision, unde se clasează pe locul 7. În 2008, colaborând cu Thomas Nichols, compozitor pentru mai multe nume sonore (All Saints, Celine Dion), lansează single-ul "Leave No Heart Behind".

În 2009, Nicola a lansat albumul Thank You", cu un nou single - "My Love" - şi două mix-uri semnate de trupa Kord, cu care Nicola a colaborat şi pentru remixul de la "Don't Break My Heart". "My love" a fost difuzată şi în SUA.

O surpriză pentru fanii săi a fost lansarea, în 2012, a unei piese dedicată prietenilor de pe Facebook, titlul acesteia fiind "Good Morning Facebook Friends ("Bună dimineaţa, prieteni de pe Facebook). În 2013, a lansat încă un single - "I love you", iar în 2015 a participat din nou la selecţia naţională pentru Eurovision, cu piesa "Addicted to your love", compusă de britanicul William Taylor.

Artista este mama a trei copii - Andrei, Maria şi Jonathan, ultimii doi moştenind talentul muzical. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel