O analiză din Regatul Unit al Marii Britanii arată că numărul femeilor care aleg să-și păstreze numele de fată este tot mai mare.

Potrivit unor noi date, numărul femeilor care aleg să includă numele de naștere alături de numele de familie al soțului/soției după căsătorie este în creștere. Deed Poll Office, o firmă de avocatură specializată în schimbări de nume, a publicat statistici care arată că cererile de la tinerele căsătorite de a-și păstra numele de fată alături de numele de familie al soțului lor (în loc să-l schimbe complet) au crescut cu 30% între 2020 și 2021.

În final, se pare că femeile îi ajung din urmă pe bărbați, ceva ce în opinia mea nu s-ar fi întâmplat prea repede. La urma urmei, suntem în 2022: Nicio femeie nu ar trebui să renunțe la propria identitate pentru cea a soțului ei. Nu suntem o moștenire, scrie Victoria Richards.

„Și vorbesc din experiență, pentru că am trecut prin ritualurile heteronormative ale căsătoriei, la fel ca mulți dintre prietenii și colegii mei. Când m-am căsătorit, în 2009, mi-am schimbat numele de familie cu cel al soțului meu pe evidențele mele oficiale. Dar nu s-a simțit niciodată ca fiind o decizie corectă. Nu m-am simțit niciodată ca fiind „eu”. Și cum ar putea? Am avut numele meu și identitatea mea timp de 30 de ani, iar peste noapte a trebuit să devin altcineva“, adaugă ea.

„Nu avea deloc sens: făceam deja parte din familia soțului meu, așa că de ce a trebuit să renunț la numele pe care îl purtam de la naștere? Astfel, am corectat greșeala. Mi-am schimbat numele pentru suma modică de 36 de lire sterline – și imediat m-am simțit din nou ca fiind „eu”. Aș îndemna fiecare femeie să facă același lucru.

Identitățile noastre sunt primordiale – așa că de ce femeile renunță la ele atât de ușor? Nu am răspunsuri simple sau omniprezente, dar vă pot spune ce cred, după 10 ani de reflecție de când sunt căsătorită. Cred că am fost, la fel ca mulți alții, complet prinși de conceptul de „tradiție”; măturați de idealul de dragoste și de „a deveni unul”.

Căsătoria, dur condamnată

Auzim cântece despre el, citim cărți despre el, vedem basme precum Frumoasa Adormită, Cenușăreasa și Frumoasa și Bestia. Suntem învățate să aspirăm să fim cucerite de un prinț fermecător; să renunțăm la identitățile noastre individuale de dragul familiei. Fetițele sunt condiționate să accepte că a te oferi unui bărbat – unui soț – înseamnă „romantism”; când, de fapt, nu este nimic de acest fel“, mai spunea Victoria Richards.

„Căsătoria, de fapt, nu a fost niciodată menită să fie despre dragoste și tăria amețitoare a sentimentelor, a găsirii unui „suflet pereche”. Sensul original al căsătoriei era posesia. Căsătoria a fost concepută pentru a oferi femeilor securitate economică, de a transmite responsabilitatea pentru femeie de la tată la soț.

Susțin dreptul fiecărei femei de a face o alegere personală dacă se căsătoresc sau nu – dar cred cu tărie că nicio femeie nu ar trebui să ia numele soțului ei. Este o tradiție învechită care trebuie să înceteze; deoarece servește doar la consolidarea stereotipurilor de gen dăunătoare.

Priviți doar ce se întâmplă cu copiii noștri atunci când le atribuim roluri societale stricte: analiza îngrijorătoare a Lego a aproape 7.000 de părinți și copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani din Marea Britanie, SUA, China, Japonia, Polonia, Republica Cehă și Rusia a dezvăluit că, în timp ce fetelor le-a crescut încrederea și sunt gata să întreprindă o gamă largă de activități, nu același lucru a fost valabil și în cazul băieților. De fapt, 71% dintre băieți se temeau că nu vor fi luați de râs dacă s-ar juca cu ceea ce ei au descris drept „jucării pentru fete”.“, mai spune ea.

„Căsătoria are rădăcinile în misoginie”

„Este mai important ca oricând să ne gândim la cum îi modelăm pe copiii noștri. La urma urmei, misoginia dăunează atât bărbaților, cât și femeilor – iar căsătoria are rădăcinile în misoginie. Nu ma crezi? Uită-te la istoria ei. În această țară, la căsătorie, femeile au beneficiat de o casă și (în unele cazuri) o avere relativă, dar și-au pierdut dreptul la identitate. Soții le-au devenit tutori legali, „până ce moartea ne va despărți”. Aceasta este moștenirea care a dus ca femeile să-și piardă numele. Deci, de ce încă insistăm să o perpetuăm în societatea presupus progresistă și iluminată de astăzi?“, se întreabă Victoria.

„Când îmi întreb prietenele despre motivele pentru care doresc să-și schimbe numele, ele spun că vor același nume de familie ca și copiii lor sau vor ca familia să fie privită ca un „front unit” sau ca o „unitate familială”. Înțeleg asta – dar încă mă neliniștește, pentru că este doar un alt mod în care femeile renunță la propria identitate pentru a fuziona cu cea a soțului lor, la fel cum mamele renunțau la dreptul lor de a apărea pe certificatele de căsătorie ale copiilor lor, până la o schimbare din anul 2021.

Dacă nu v-am convins încă, atunci gândiți-vă la întrebarea pusă de Shakespeare într-una dintre cele mai romantice piese din toate timpurile, Romeo și Julieta: „Ce este într-un nume?” Aș argumenta – destul de multe, de fapt.

S-ar putea să fi făcut unele progrese cu aceste statistici încurajatoare despre femeile care aleg să-și păstreze propriile nume, plus adăugarea numelor mamelor la documentația oficială, dar nu ar trebui să așteptăm ca obiceiurile învechite, patriarhale să devină excepție.

Schimbarea trebuie să fie societală și trebuie să fie instinctivă. Femeilor le revine acum dreptul să spună „Nu vreau”.“, a mai spus ea, conform The Independent.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News