Nouă persoane reținute în cazul Pantelimon vor fi prezentate instanței. Ce acuzații li se aduc acestora
Cele nouă persoane implicate în bătaia de la Pantelimon au fost reținute pentru 24 de ori, urmând ca miercuri să fie prezentate instanței ”cu propuneri legale”.
Citește și: Bătaie cu bâte la spitalul Pantelimon. Un monitor din camera de gardă a fost distrus
În urma audierilor desfășurare în cazul conflictului din orașul Pantelimon, de la finalul săptămânii trecute, astăzi au fost reținute nouă persoane, anunță Poliția Capitalei.
”Față de nouă bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de mâine (miercuri - n.r.), atât aceștia, cât și persoana care se află deja sub măsura arestării preventive pentru 30 de zile în altă cauză să fie prezentați în fața instanței cu propuneri legale”, informează sursa citată.
Marți dimineață, au avut loc mai multe percheziții în București și în județul Ilfov în acest caz în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe.
Este vorba despre incidentul violent care a avut loc sâmbăta trecută între două familii, izbucnit inițial în orașul Pantelimon și continuat la camera de gardă a unui spital din Sectorul 2.
În conflictul din orașul Pantelimon mai multe persoane au fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei. Aici au ajuns și alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. ”În urma altercației ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă. La momentul sosirii echipajelor de Poliție, persoanele bănuite de comiterea faptei părăsiseră unitatea medicală”, preciza la acea dată Poliția.
Cum urmează să fie pedepsiți cei care au săvârșit faptele
Tulburarea liniștii și ordinii publice, loviri și alte violențe, dar și distrugere sunt faptele pentru care sunt acuzați o parte dintre cei implicați, iar în acest moment au fost readuse în atenția opinii publice pedespele pentru aceste infracțiuni.
Tulburarea liniștii și ordinii publice (Art. 371):
Pedeapsă: închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Loviri sau alte violențe (Art. 193):
Pedeapsă: închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Distrugere (Art. 253):
Pedeapsă: închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.Dacă este realizată prin mijloace periculoase (ex. incendiere): închisoare de la 2 la 7 ani.
După stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte, instanța va aplica regula cumulului juridic. Conform acestei reguli, se aplică pedeapsa cea mai grea (cea mai mare dintre pedepsele stabilite), la care se poate adăuga un spor de până la o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Vezi articolul complet aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News