Data publicării:

Norvegia, noua campioană europeană la handbal feminin

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

 Nordicele au câștigat cu 22-20, în fața fostei campioane Franța. Pentru Norvegia este al 8-lea titlu de campioană europeană.

Ultimul meci de handbal al Campionatului European din Danemarca le-a adus față în față pe Franța, campioana în exercițiu, și Norvegia, deținătoare a 7 din cele 13 trofee decernate până la această ediție.

Ambele echipe au avut unele indisponibilități, condiții în care cei doi antrenori au încercat să surprindă. Olivier Krumbholz a renunțat la clasica apărare 6-0, trecând la un 5+1 mai agresiv, însă echipa lui a suferit în atac, mai ales pentru că portarul norvegian Silje Solberg a apărat 9 din cele 19 aruncări la poartă ale franșuzoaicelor, în prima repriză.

Franța a fost deranjată tactic și de faptul că Nora Mork a alternat atacurile de pe inter dreapta, cu cele de pe inter stânga.
Norvegia a avut două serii consecutive de 4-0 și 5-0, pentru a intra la pauză cu un confortabil 14-10.

Repriza secundă

În partea secundă, în primele 20 de minute Norvegia a marcat doar 3 goluri și Franța a egalat, 17-17. Înainte de forcing-ul final al Norvegiei, Franța a trecut în avantaj (19-18)pe care nu l-au menținut decât foarte puțin timp.

Până la final elevele lui Krumbholz au mai marcat o singură dată pentru 20-20, finalul aparținând norvegiencelor.

22-20 pentru Norvegia care câștigă al 8-lea titlu de campioană europeană.

Argint pentru Franța, care nu reușește să își apere titlul din 2018. Nora Mork, fosta handbalistă de la CSM București, a fost desemnată golghetera turneului, relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel