Poliţia spaniolă a destructurat o reţea care recruta minori pentru asasinate la comandă
Poliţia din Spania a desfiinţat o reţea despre care se presupune că se ocupa cu recrutarea de tineri pentru a comite asasinate la comandă, mai mulţi indivizi fiind capturaţi în Alicante, în regiunea Valencia (estul ţării), printre care un cuplu suedez şi fiul lor minor.
Potrivit poliţiei, banda, care opera via Telegram, a recrutat minori din Suedia şi Danemarca pentru a executa asasinate şi a provoca explozii la comandă, implicându-se de asemenea în trafic de arme şi droguri, precum şi în spălare de bani.
La operaţiunea poliţiei au colaborat autorităţile suedeze şi daneze, sub coordonarea reţelelor europene de poliţie Europol şi justiţie Eurojust.
Într-o filmare difuzată pe YouTube de poliţia spaniolă este prezentată o arestare în plină zi, unul dintre suspecţi fiind urmărit şi reţinut sub ameninţarea armei, pe stradă.
Un adolescent a fost recrutat de organizaţie pentru uciderea unui membru al unei grupări rivale de motociclişti
Poliţia spaniolă a menţionat miercuri într-un comunicat că ancheta a început în mai, după arestarea unui minor suedez la Benalmadena, pe coasta andaluză. Adolescentul fusese recrutat de organizaţie şi s-a deplasat în Spania pentru uciderea unui membru al unei grupări rivale de motociclişti, dar această crimă a fost împiedicată.
În paralel, alţi doi minori suedezi au fost arestaţi în Danemarca, conform poliţiei, după ce au fost recrutaţi de organizaţie pentru a executa un alt asasinat. Poliţia a descoperit asupra acestora două arme de foc.
Ancheta a dezvăluit că din reţeaua infracţională făceau parte un cuplu şi fiul lor minor, tatăl şi fiul jucând un rol central în recrutarea şi plătirea altor minori pentru a executa crimele, a mai indicat poliţia spaniolă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News