Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

NOI măsuri de mână FORTE în lupta cu COVID 19. Ce spune Val Vâlcu

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Situațiile excepționale cer măsuri excepționale. În caz contrar, se poate ajunge la manifestări care scapă de sub control.

Alegeri prezidentiale 2024

Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre acest subiect după ce s-a decretat stare de urgență în România în criza COVID - 19. 

Trecem printr-o situație specială, motiv pentru care trebuie luate măsuri speciale. Ținând cont că trăim într-o țară în care regulile nu prea se respectă, sunt relative, când singura salvare vine de la respectarea măsurilor de distanțare socială, ar trebui ca măsurile de mână forte să fie aplicate rapid și fără mănuși (în afara celor chirurgicale, desigur). Măsurile ferme trebuie aplicate fără să mai stea cineva pe gânduri că se vor supăra X și Y.

Ar trebui extinsă autoritatea jandarmilor și a polițiștilor, cei care atunci când te opresc, de obicei, le râzi în nas. Poate ar trebui, în procedură de urgență, să se elaboreze legislația astfel încât să se poată folosi pistoale cu electroșocuri.

Ai o Românie care a înțeles regulile din pandemie și le respectă în totalitate și ai o Românie incapabilă să înțeleagă pericolul până nu vede virusul cu ochiul liber. Această Românie trebuie, înainte de toate, să fie protejată în primul rând de ea. Sunt oameni care nu înțeleg regulile și fac rău propriilor familii, întâlnindu-se la petreceri. Așa că atunci când i-ai prins, intervii în forță.

 

 

Antivacciniștii și alții din grupul lor au fragilizat încrederea în vaccinare și în multe măsuri preventive

 

 

Acum se cer măsuri ferme de control pentru a lupta cu pandemia. De exemplu, dacă s-ar fi cumpărat cartele pentru telefon cu buletinul ar fi fost mai ușor de supravegheat persoanele din carantină și izolare, oameni care au venit din diaspora în număr de zeci de mii. În loc să-i supravegheze 40 de polițiști locali, îi luau frumos după cartelele telefonice, vedeau pe unde au umblat în timp ce se aflau în izolare.

La toate facturile ți se cere buletinul. Singurul loc unde ne apucă libertatea de-un picior este la cartela prepay. Nu s-a vrut să cumpărăm cartele cu buletinul, au sărit diverși apărători ai drepturilor omului. Acum sunt necesare măsuri de mână forte. Dar când mergi mereu cu un pas în urmă, nu ai cum să repari ce nu ai făcut la timp.

ACEST TEXT ESTE O OPINIE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel