Data publicării:

Vladimir Putin, propunere ”de pace” plină de tupeu, ca și cum ar fi cucerit Ucraina. Bogdan Chirieac: Inacceptabil, din toate punctele de vedere

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: alamy / Reuters
Foto: alamy / Reuters

Vladimir Putin cere condiții drastice pentru pace în Ucraina.

După trei ani de conflicte intense în estul Ucrainei, discuțiile internaționale pentru încheierea ostilităților au căpătat o nouă dimensiune. Recent, în Arabia Saudită, au avut loc negocieri între delegații ale Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei, având ca scop stabilirea unui armistițiu în mai multe etape. Primul pas propus vizează o încetare a focului asupra infrastructurii energetice, urmată de o oprire a ostilităților în Marea Neagră și în spațiul aerian, pentru ca, în final, să se ajungă la o încetare completă a focului pe teritoriul ucrainean.​

Cu toate acestea, negocierile au fost complicate de noile cerințe ale președintelui rus Vladimir Putin. Acesta a solicitat demiterea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și înlocuirea guvernului de la Kiev, condiții considerate inacceptabile de către partea ucraineană. Liderul de la guvern a vorbit de alegeri sau de un guvern provizoriu coordonat de ONU, SUA, și țări europene. În plus, Rusia a cerut ridicarea sancțiunilor internaționale, ceea ce a generat îngrijorări în rândul liderilor europeni și americani.

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat aceste evoluții într-o intervenție la România TV, subliniind că cerințele Rusiei sunt absurde și ar putea afecta semnificativ stabilitatea regiunii.

"Ucraina nu a fost înfrântă"

"Vladimir Putin nu poate să-l înlocuiască pe președintele Volodimir Zelenski așa cum dorește, fără ajutorul lui Donald Trump. Totuși, e foarte important să vedem că Putin cere condiții pentru pace ca și cum ar fi cucerit Ucraina. Exact asta face. Cererea de tutelă internațională asupra Ucrainei, mă mir că din această tutelă nu face parte și Federația Rusă, ne arată fix lucrul despre care vorbim. Lucrul acesta ar fi profund nedrept. Eu nu știu ce negociază administrația Trump, dar lucrurile acestea sunt complet inacceptabile, din toate punctele de vedere. Practic, avem următorul tablou: un Zelenski îndepărtat, tutelă internațională și alte lovituri militare care se desfășoară și acum. Ucraina nu a fost înfrântă. Dimpotrivă, după trei ani de conflict, a rezistat cu succes invaziei rusești, pierzând doar câteva teritorii. Eu aș spune, în termeni mai fruști, că e o propunere plină de tupeu a lui Vladimir Putin. Sper din tot sufletul ca administrația americană să nu accepte. Știți bine că țările europene au respins acest lucru și și-au desemnat negociatorii. Vorbim aici de Franța și Germania din partea Uniunii Europene, cât și Marea Britanie din partea Europei. Marea Britanie nu mai e în Uniunea Europeană, dar este țară europeană. Este bine că este prezentă și ea în ecuația negocierilor de pace. O încheiere a războiului în perioada imediat următoare nu va veni. Totuși, probabil că anul acesta vom avea o încheiere a războiului, fiindcă este una din promisiunile lui Donald Trump. Bine, dânsul a spus inițial că o face în primele 24 de ore, dar să zicem că a fost o chestiune de campanie. Anul acesta, probabil, vom asista la o încheiere a războiului. Deja a obosit toată lumea. În primul rând Ucraina și apoi Rusia, a cărei economie este pe punctul de a se prăbuși", a explicat Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI: Volodimir Zelenski spune că Vladimir Putin „va muri în curând”: Este foarte important ca America să nu îl ajute

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel