Data publicării:

Noi majorări de accize la motorină şi ţigarete, de anul viitor

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Executivul intenționează să crească, de anul viitor,  accizele   atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la majorări de preţuri, creşteri care cel puţin în cazul tutunului vor continua să fie aplicate şi în următorii ani.

Potrivit  calendarului deja stabilit de Guvern, nivelul accizelor pentru motorină va creşte la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, conform unui document guvernamental.

 Acciza totală la ţigarete va creşte în iulie 2013 de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete şi va ajunge la 86,96 euro/1.000 ţigarete în iulie 2015.

 Cea mai apropiată majorare de accize la ţigarete va fi aplicată în luna iulie a acestui an, de la 76,6 euro la 79,19 euro/1.000 ţigarete.

 Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţul la tutun şi ţigări a crescut anul trecut cu 6,5%.

 În privinţa benzinei, un studiu Bloomberg pentru 55 de ţări relevă că România se numără printre statele cu cel mai ridicat cost din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel