"Cele două suspecte știau că substanța pe care o aveau era toxică. Nu știm ce tip de chimicale au folosit", au declarat oficiali ai poliției malaeziene, acestia excluzând varianta conform cărora cele două femei au luat parte la o farsă. Procurorii susțin că femeile au folosit mănuși, adăugând că cele două au fost instruite să se spele pe mâini după aceea, potrivit Reuters.
În timpul audierilor, cele două au susţinut faptul că au primit 90 de dolari pentru a participa la filmarea unei farse TV şi au fost convinse că l-au stropit cu ulei de bebeluş pe Kim Jong Nam, nu cu o substanță toxică.
Un oficial al ministerului de externe indonezian Lalu Muhammad Iqbal a spus că este prematur să se tragă concluzii cu privire la implicarea cetățenilor săi.
"Faptul că anchetatorii au solicitat o prelungire a arestării preventive arată că probele adunate până în prezent nu sunt suficient pentru a aduce acuzații sau urmăririi penale", a spus el într-o declarație, conform sursei citate.
Cele două suspecte, vietnamenza Doan Thi Huong şi indoneziana Siti Aishah, au fost arestate la puțin timp după atac. Un bărbat nord-coreean este în custodia autorităţilor, iar alţi şapte suspecţi nord-coreeni sunt căutaţi pentru asasinarea lui Kim Jong Nam.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan