Data publicării:

Nivel record pentru exporturile din România în luna Iulie

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Exporturi 2
Exporturi 2

Alegeri prezidentiale 2024

Un comunicat remis de INS cu privire la "Comerţul internaţional cu bunuri în luna iulie şi perioada 1.I-31.VII 2013" arată că exporturile României în luna iulie 2013 au atins un nivel record, de 4,5 milioane de euro.

Iulie 2013

În luna iulie 2013, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 19.935,9 milioane lei (4.482,6 milioane euro), iar importurile CIF au însumat 22.467,9 milioane lei (5.056,6 milioane euro).

Comparativ cu luna iulie 2012, exporturile au crescut cu 16,1% la valori exprimate în lei (18,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 9,3% la valori exprimate în lei (11,3% la valori exprimate în euro).

Faţă de luna iunie 2013, exporturile din luna iulie 2013 au crescut cu 11,7% la valori exprimate in lei (11,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în lei (15,2% la valori exprimate în euro).

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 2.532,0 milioane lei (574,0 milioane euro), mai mic cu 867,7 milioane lei (171,5 milioane euro) decât cel înregistrat în luna iulie 2012.

Perioada 1.I-31.VII 2013

Exporturile FOB realizate au fost de 124.076,3 milioane lei (28.194,3 milioane euro), iar importurile CIF au fost de 137.817,3 milioane lei (31320,4 milioane euro).

Comparativ cu perioada 1.I-31.VII 2012, exporturile au crescut cu 7,6% la valori exprimate în lei (7,7% la valori exprimate in euro), iar importurile au scăzut cu 0,8% la valori exprimate în lei (0,7% la valori exprimate in euro).

Deficitul comercial FOB-CIF a fost de 13.741,0 milioane lei (3.126,1 milioane euro), mai mic cu 9.917,8 milioane lei (2.230,5 milioane euro) decât cel înregistrat în perioada 1.I-31.VII 2012.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost de 87.565,4 milioane lei (19.913,5 milioane euro) la expedieri şi de 105.165,2 milioane lei (23.918,6 milioane euro) la introduceri, reprezentând 70,6% din total exporturi şi 76,4% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) a fost de 36.510,9 milioane lei (8.280,8 milioane euro) la exporturi şi de 32.652,1 milioane lei (7.401,8 milioane euro) la importuri, reprezentând 29,4% din total exporturi şi 23,6% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 34,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,6% la export şi respectiv 30,3% la import).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel