Data actualizării:
Data publicării:

Ninsorile au paralizat regiuni din Europa

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Iarna
Iarna

Căderile masive de zăpadă au provocat haos vineri în regiuni din Germania şi Suedia, blocând drumuri, perturbând circulaţia trenurilor sau determinând şcolile să anuleze cursurile, informează site-ul BBC. 

Crucea Roşie a intervenit pentru a-i ajuta pe şoferii blocaţi pe o autostradă din sudul landului german Bavaria, iar un băiat de nouă ani a fost ucis de un copac prăbuşit. Intrarea unui hotel elveţian a fost lovită de o avalanşă, iar furtuna de zăpadă a făcut ca drumurile să fie impracticabile în Suedia şi Norvegia. 

În Austria s-a intervenit cu elicopterul

Echipele de intervenţie din Austria au fost nevoite să meargă prin zăpadă până la brâu pentru a ajunge la un practicat de snowboard în vârstă de 41 de ani care se rătăcise după ce ieşise de pe pistă în staţiunea Schlossalmbahn. Intemperiile au luat o pauză vineri în Austria, unde stratul de zăpadă a atins trei metri în anumite regiuni. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în ultima săptămână şi doi turişti aflaţi în drumeţie sunt daţi dispăruţi de sâmbătă. 

"Astfel de cantităţi de zăpadă la altitudini mai mari de 800 de metri se întâmplă o dată la 30 sau 100 de ani", a spus Alexander Radlherr de la Institutul Central pentru Meteorologie şi Geodinamică din Austria. În Austria, armata a trimis elicoptere pentru a scutura zăpada din vârfurile copacilor reducând astfel riscul ca aceasta să se prăbuşească pe străzi şi căi ferate. În Suedia, furtunile de zăpadă au devastat regiuni din nordul ţării. Pe locuri s-au înregistrat viteze record ale vântului, de 49,7 m/s, iar furtuna Storm Jan a provocat haos în localitatea Stekenjokk, la graniţa cu Norvegia. 

În nordul Norvegiei, un şofer de camion a relatat vineri dimineaţă cum, împreună cu alţi şoferi, au rămas blocaţi pe un drum de munte de joi, ora 17:00 (16:00 GMT). Magnar Nicolaisen a povestit pentru postul public de televiziune NRK că a dormit în cabina camionului pe timpul nopţii, iar ceilalţi participanţi la trafic au fost nevoiţi să rămână în maşini. 

Condiţii atmosferice deosebit de periculoase în Bavaria



Condiţiile atmosferice au fost deosebit de periculoase în Bavaria, unde, potrivit posturilor locale de televiziune, zăpada a paralizat viaţa publică. Transporturile feroviare au fost grav afectate în sudul şi estul landului, iar circulaţia rutieră a fost blocată din cauza porţiunilor alunecoase şi a copacilor prăbuşiţi. 

Un băiat de nouă ani a fost ucis în apropiere de Munchen când un copac s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii. A fost găsit după 40 de minute, dar salvatorii nu l-au putut resuscita. Două porţiuni ale autostrăzii A8 au fost închise în sud-est, iar şoferii şi-au petrecut noaptea la un popas de lângă Rosenheim. Crucea Roşie din Bavaria şi o agenţie guvernamentală a venit în ajutorul automobiliştilor. Drumurile din regiunea Berchtesgaden în apropierea graniţei cu Austria au fost blocate, iar armata a trimis circa 200 de militari pentru a-i ajuta pe oamenii prinşi în zăpadă. 

Vremea s-a mai domolit vineri, dar sunt aşteptat alte ninsori sâmbătă noapte. Circa 90 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Munchen, iar traficul aerian a fost perturbat şi la Frankfurt. 

Probleme şi în Elveţia

În Elveţia, o avalanşă a lovit un hotel-restaurant, rănind trei persoane. Potrivit presei locale, avalanşa a avut o lăţime de 300 de metri şi a coborât dinspre Schwägalp. Salvatorii au cercetat vineri zona pentru a se asigura că nu a rămas nimeni prins în zăpadă în vecinătatea hotelului Säntis. Mai multe maşini şi un autobuz au rămas îngropate în zăpadă. Unul dintre oaspeţii cazaţi în hotel a apus că, iniţial, a crezut că zăpada cade de pe acoperiş. "A fost un zgomot masiv, iar partea din spate a restaurantului a fost înghiţită de o masă mare de zăpadă", a spus oaspetele pentru Tagblatt.

Vezi şi: Cum a venit Gâdea la Antena 3. L-a surprins camera de filmat

Donald Tusk, discurs la Ateneul Român. Cine L-A TRADUS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel